Putin îl felicită pe Orban pentru victoria în alegeri și vrea dezvoltarea relației Rusia-Ungaria

viktor orban, vladimir putin
AFP

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe premierul ungar Viktor Orban pentru victoria sa în alegerile legislative, exprimându-şi speranţa într-o consolidare a legăturilor dintre Moscova şi Budapesta. 

 

"Şeful statului rus s-a declarat convins că, în ciuda unei situaţii internaţionale dificile, dezvoltarea viitoare a legăturilor bilaterale şi a parteneriatului (între Moscova şi Budapesta - n.r.) va corespunde intereselor popoarelor rus şi ungar", a transmis preşedinţia rusă într-un comunicat, potrivit Agerpres, care citează AFP şi EFE.

Orban s-a declarat câştigător la alegerile legislative din Ungaria şi în urma cărora a obţinut un al patrulea mandat consecutiv de premier, la o mare diferenţă de voturi faţă de opoziţie.

El a profitat de ocazie pentru a se distanţa din nou de Bruxelles, care l-a criticat pentru poziţia în privinţa războiului dus de Rusia în Ucraina.

Alegeri în Ungaria. Viktor Orban a profitat electoral de războiul din Ucraina

 

Citește și
Viktor Orban
Ungaria nu vrea să ajute Ucraina cu arme și nu permite tranzitul de arme pe teritoriul său
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit analiştilor, conflictul armat din Ucraina l-a avantajat pe Orban, care s-a prezentat în faţa electoratului drept garantul stabilităţii în vremuri tulburi.

Putin şi Orban au de mult timp relaţii amicale, în ciuda numeroaselor crize între Moscova, de o parte, şi UE şi NATO, de cealaltă parte, Ungaria fiind membră a ambelor organizaţii.

La începutul lunii februarie, în plină criză ruso-occidentală care a precedat ofensiva rusă din Ucraina, Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova, afişându-şi apropierea de liderul de la Kremlin.

De asemenea, Viktor Orban l-a numit pe Zelenski unul dintre adversarii săi, în discursul de victorie de după alegerile parlamentare din Ungaria.

Premierul Ungariei, suveranist şi conservator, afişează în general o mare apropiere de Moscova în multe dosare. El a devenit, de-a lungul anilor, liderul din UE cel mai aliniat cu Kremlinul.

De exemplu, Ungaria a fost prima ţară din UE care a folosit vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, deşi acesta nu a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA).

De la începutul invaziei militare ruse din Ucraina, Orban a refuzat să livreze arme Kievului şi să ia în considerare sancţiuni care i-ar priva pe unguri de petrolul şi gazul din Rusia.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Germania și Ungaria nu sunt de acord cu sancțiuni energetice împotriva Rusiei: Vor ca poporul să plătească prețul războiului
Germania și Ungaria nu sunt de acord cu sancțiuni energetice împotriva Rusiei: Vor ca poporul să plătească prețul războiului

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Europa nu-și poate asigura aprovizionarea cu energie fără importuri din Rusia, în timp ce Ungaria spune că cei care susțin aceste sancțiuni vor ca poporul ”să plătească prețul războiului”.

Ungaria nu vrea să ajute Ucraina cu arme și nu permite tranzitul de arme pe teritoriul său
Ungaria nu vrea să ajute Ucraina cu arme și nu permite tranzitul de arme pe teritoriul său

Ungaria nu va trimite trupe sau armament în Ucraina şi nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat de arme letale destinate Ucrainei.

 

Viktor Orban: Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului ucrainean
Viktor Orban: Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului ucrainean

Ungaria trebuie să rămână în afara conflictului militar din estul Ucrainei, unde situaţia se menţine ''serioasă şi tensionată'' şi trebuie făcut totul pentru evitarea unui război, a declarat, miercuri, premierul ungar Viktor Orban.

Ungaria nu acceptă mai multe trupe NATO pe teritoriul său. „Armata noastră este capabilă pentru a garanta securitatea țării”
Ungaria nu acceptă mai multe trupe NATO pe teritoriul său. „Armata noastră este capabilă pentru a garanta securitatea țării”

Ungaria nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul său ca parte a manevrelor privind criza din Ucraina, a declarat ministrul său de Externe pentru Euronews.

Viktor Orban: ”Bruxellesul a ratat achizițiile de vaccinuri”. Ungaria își va crea propriul vaccin anti-Covid
Viktor Orban: ”Bruxellesul a ratat achizițiile de vaccinuri”. Ungaria își va crea propriul vaccin anti-Covid

Ungaria își va crea propriul vaccin anti-Covid, în condițiile în care Uniunea Europeană a ratat achizițiile de vaccinuri, iar Budapesta a trebuit să compenseze lipsa cu seruri din Rusia și China, a declarat premierul Viktor Orban.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.