Putin, după întâlnirea cu Scholz: Rusia nu vrea război şi e pregătită să continue negocierile

Putin, după întâlnirea cu Scholz: Rusia nu vrea război şi e pregătită să continue negocierile
Getty

Putin a spus după întâlnirea cu cancelarul german Olaf Scholz că Rusia nu vrea război și va continua negocierile, adăugând însă că situația din estul Ucrainei este ”un genocid”.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia nu vrea război şi doreşte ''să continue lucrul în comun'' cu Occidentul asupra securităţii europene şi pentru dezamorsarea crizei legate de Ucraina, dar a descris situaţia din estul separatist prorus al acestei ţări drept un ''genocid'', relatează AFP şi Reuters.

''Dorim noi război? Desigur că nu. De aceea am avansat propuneri pentru un proces de negociere'', a declarat Vladimir Putin la o conferinţă de presă comună la Moscova cu cancelarul german Olaf Scholz.

Liderul de la Kremlin a confirmat retragerea parţială a trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina, dar a acuzat totodată Occidentul că nu a venit cu un răspuns constructiv la cererile Rusiei privind securitatea europeană şi că încearcă să-şi consolideze securitatea în detrimentul Rusiei. Moscova ''nu poate închide ochii la modul în care SUA şi NATO tratează principiul indivizibilităţii securităţii'', a subliniat Putin.

Putin: Chestiunea aderării Ucrainei la NATO trebuie lămurită acum

Principiul indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat. Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei.

Citește și
Sesiune Duma de stat, Rusia
Deputații ruși au votat ca regiunile pro-ruse din Ucraina Donețk și Lugansk să devină independente

Chestiunea aderării Ucrainei la NATO trebuie lămurită acum, a insistat Putin în declaraţia de la la conferinţa de presă cu Scholz.

După ce a comasat importante forţe militare la frontiera ucraineană, Rusia a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.

În declaraţia dată marţi, Putin a spus că doreşte continuarea negocierilor asupra acestor cereri, menţionând de asemenea ca subiect distinct controlul rachetelor cu rază intermediară de acţiune. ''Suntem pregătiţi să continuăm lucrul în comun. Suntem pregătiţi să mergem pe calea negocierii'', a afirmat liderul de la Kremlin, subliniind că nu renunţă la respectivele cereri şi că ele fac parte dintr-un ''complex'' de tratative ruso-occidentale.

Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk

El şi-a exprimat în mod special nemulţumirea faţă de situaţia din cele două republici separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, unde în opinia sa are loc un ''genocid'' şi a insistat ca acest conflict să fie soluţionat în cadrul procesului de pace prevăzut de acordurile de Minsk.

Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi de asemenea prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat săptămâna trecută că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri.

Cancelarul german Olaf Scholz, care luni a fost la Kiev înainte să vină la Moscova, a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a promis că va prezenta actele normative privind statutul special al Donbasului.

Deputaţii ruşi au votat marţi un apel adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa celor două republici care compun Donbasul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Șeful NATO: Până acum nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești
Șeful NATO: Până acum nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți într-o conferință de presă că anunțul Rusiei privind retragerea unor trupe de la granița Ucrainei trebuie privit cu ”optimism precaut”.  

Deputații ruși au votat ca regiunile pro-ruse din Ucraina Donețk și Lugansk să devină independente
Deputații ruși au votat ca regiunile pro-ruse din Ucraina Donețk și Lugansk să devină independente

Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a anunțat că deputații ruși au votat ca regiunile separatiste din Ucraina, Donețk și Lugansk, să devină ”state autonome, suverane și independente”.

Rusia începe să-și retragă trupe de la granița cu Ucraina, dar anunță alte exerciții militare: ”Este dreptul nostru”
Rusia începe să-și retragă trupe de la granița cu Ucraina, dar anunță alte exerciții militare: ”Este dreptul nostru”

Rusia începe să-și retragă o parte din trupele masate la granița cu Ucraina, a anunțat marți Ministerul Apărării rus.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă