Putin a aprobat crearea de centre de pregătire militară cu Belarus. Exercițiile comune au început deja

Putin Lukașenko
Imago

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat propunerea guvernului său de a semna un acord cu Belarus privind înfiinţarea şi funcţionarea unor centre comune de instruire militară, potrivit unui ordin emis marţi de liderul rus.

Putin a dat instrucţiuni Ministerului rus al Apărării să iniţieze negocieri cu omologul său belarus cu participarea Ministerului de Externe şi să semneze un acord de înfiinţare a unor astfel de centre, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de acord, centrele sunt destinate să îmbunătăţească abilităţile de luptă ale personalului militar rus şi belarus.

În cadrul acestor centre, accentul se va pune pe antrenamentul de luptă în comun, schimbul de experienţă în utilizarea armelor, echipamentelor militare şi speciale, între altele, precum şi pe "unificarea pregătirii de luptă a forţelor armate" ale celor două ţări.

Belarus a aprobat deja aceste planuri ale Rusiei.

Citește și
ruși mobilizați
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă "iminentă" în Ucraina
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La ora actuală este în curs de derulare un exerciţiu comun ruso-belarus pentru aviaţia tactică, iar marţi a început un altul al Statului Major în care va fi testată planificarea operaţională comună.

În octombrie 2022, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat crearea pe teritoriul ţării sale a unei grupări militare comune cu Rusia.

Potrivit Ministerului Apărării din Belarus, componenta rusă a grupării regionale comune va fi formată din cel puţin 9.000 de soldaţi, 170 de tancuri, 200 de maşini blindate şi până la 100 de piese de artilerie şi mortiere cu un calibru mai mare de 100 mm.

Autorităţile ucrainene, care îl acuză pe Lukaşenko de complicitate cu Moscova, exclud pentru moment un atac de pe teritoriul belarus, aşa cum a avut loc la începutul campaniei militare ruse în Ucraina, ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin la 24 februarie trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Armata rusă revendică ocuparea unui nou sat ucrainean. Motivul pentru care această localitate ar fi foarte importantă
Armata rusă revendică ocuparea unui nou sat ucrainean. Motivul pentru care această localitate ar fi foarte importantă

Rusia a revendicat marţi cucerirea satului Blagodatnî, la nord de oraşul Bahmut, în estul Ucrainei, unde armata rusă şi-a intensificat ofensiva şi înaintează lent de mai multe săptămâni, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă "iminentă" în Ucraina

Analiştii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank din Washington, sunt de părere că Rusia se pregătește pentru un nou atac iminent în Ucraina, "cel mai probabil în curs de acţiune" fiind o ofensivă ”în următoarele luni”.

 

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.