Proteste masive în Franța. Antivacciniștii îi dau replica lui Macron: Te vom scoate din sărite

×
Codul embed a fost copiat

Mii de persoane au protestat în Franţa, sâmbătă, față de politica sanitară a guvernului. 

Protestatari antivaccin s-au strâns sâmbătă în oraşe din întreaga Franţă, denunţând intenţia exprimată recent de preşedintele Emmanuel Macron, de "a-i scoate din sărite" pe cei care refuză să se vaccineze anticoronavirus prin limitarea libertăţilor lor civile, transmite Reuters.

Potrivit EFE, la proteste au participat zeci de mii de persoane şi, în unele locuri - cum ar fi la Paris sau în Montpellier - s-au produs altercaţii cu poliţia, care a folosit gaze lacrimogene pentru a restabili ordinea.

Macron a declarat în această săptămână că vrea să-i enerveze pe nevaccinaţi făcându-le viaţa atât de complicată încât vor ajunge să se vaccineze de bunăvoie. Şeful statului francez i-a numit pe cei care nu vor să se vaccineze iresponsabili şi nedemni de a fi consideraţi cetăţeni, aminteşte Reuters.

În Paris, protestatarii i-au dat replica lui Macron, preluându-i expresia considerată sulfuroasă şi strigând: "Te vom scoate din sărite". Alţii purtau pancarte cu mesajul "NU paşaportului de vaccinare", o aluzie la documentul adoptat de Adunarea Naţională (parlamentul francez) care stipulează că toate persoanele de peste 12 ani vor trebui să facă dovada vaccinării pentru a accede la activităţi recreative, la restaurante şi baruri, târguri şi transportul public interregional. Un test negativ nu va mai fi suficient, exceptând accesul către instituţiile şi serviciile de sănătate.

Citește și
Almatî strazi cladiri - 4
Dezastrul din urma coșmarului kazah. Cum arată acum străzile din Almatî. GALERIE FOTO și VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Proteste au avut loc şi la Marsilia, Nantes, Strasbourg, Lyon, Toulouse şi Le Mans.

Protestatarii îl acuză pe Macron că le calcă în picioare libertăţile şi că aplică tratamente diferite cetăţenilor. La rândul său, Macron consideră că libertatea înseamnă responsabilitate care presupune să protejezi sănătatea celorlalţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr străin a fost împușcat în timpul revoltei din Kazahstan, în timp ce se ducea la slujbă
Un tânăr străin a fost împușcat în timpul revoltei din Kazahstan, în timp ce se ducea la slujbă

Un tânăr israelian, în vârstă de 22 de ani, a murit împușcat în timpul revoltei din Kazahstan.

Dezastrul din urma coșmarului kazah. Cum arată acum străzile din Almatî. GALERIE FOTO și VIDEO
Dezastrul din urma coșmarului kazah. Cum arată acum străzile din Almatî. GALERIE FOTO și VIDEO

Kazahstanul se confruntă de câteva zile cu proteste izbucnite după scumpirea gazelor lichefiate. Totul s-a transformat în scurt timp într-o revoltă, soldată cu zeci de morți, mii de răniți și mii de arestați.

Proteste în Kazahstan: Preşedinţia kazahă anunță că situaţia în ţară s-a stabilizat
Proteste în Kazahstan: Preşedinţia kazahă anunță că situaţia în ţară s-a stabilizat

După două zile de foc, președintele din Kazahstan anunță restabilirea ordinii constituționale, și ordonă armatei să tragă fără avertisment împotriva oricui va cuteza să mai protesteze.

Analiză CNN: Ce se află în spatele protestelor care zguduie Kazahstanul
Analiză CNN: Ce se află în spatele protestelor care zguduie Kazahstanul

Protestele violente din Kazahstan din ultimele zile au dus la demisia guvernului și la declararea stării de urgență. Între timp, trupe ale Rusiei se îndreaptă spre țara din Asia Centrală pentru a ajuta la reprimarea revoltei, potrivit CNN.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.