Proteste în mai multe țări din Europa. 40.000 de persoane au contestat la Viena vaccinarea obligatorie

×
Codul embed a fost copiat

Sâmbătă au fost proteste în mai multe ţări din Europa faţă de restricţiile impuse anti-Covid. În Luxemburg, unde au ieşit în stradă mai puţin de o mie de oameni, manifestația s-a transformat în violenţă.

Chiar dacă adunarea a fost survolată de un elicopter și drone și strict supravegheată de poliţişti, în cele din urmă lucrurile au scapat de sub control. Oamenii legii au folosit tunurile cu apă şi au făcut şi arestări.

"Nu acestor legi liberticide", "Nu acestei obligaţii indirecte de vaccinare", se putea citi pe pancartele manifestanţilor, conform poliţiei, care au defilat scandând "Libertate, Libertate, Libertate!".

Poliţia a folosit de data aceasta un tun cu apă pentru a respinge un grup de manifestanţi care au încercat să forţeze barajul blocând accesul în centrul oraşului, aruncând petarde şi fumigene. Mai mult de zece persoane au fost arestate, potrivit poliţiei.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Măsurile au fost înăsprite recent în Luxemburg, cetăţenii sunt obligaţi să prezinte în restaurante şi mall-uri certificatul verde, care nu mai include și testarea.

Austria: 40.000 de persoane au protestat la Viena faţă de vaccinarea obligatorie

Proteste au fost din nou şi în Austria, unde au ieşit în stradă peste 40.000 de oameni la Viena, însă acolo manifestaţiile au fost paşnice.

Protestul, convocat de Partidul Libertăţii din Austria (FPO, de extremă dreapta), a reunit persoane care neagă existenţa coronavirusului, susţinători ai teoriilor conspiraţiei, fundamentalişti creştini şi simpatizanţi ai extremei drepte, care au calificat la unison vaccinarea obligatorie drept "dictatură", a transmis agenția EFE.

Această idee este susţinută şi de liderul FPO, Herbert Kickl, care în ultimele zile a dat asigurări - prin intermediul reţelelor sociale - că partidul său nu este împotriva vaccinurilor anticoronavirus, ci împotriva vaccinării obligatorii.

"Dictatură", "Vaccinare obligatorie = Fascism" sau "S-au întors naziştii", precum şi mesaje prin care se cerea demisia guvernului austriac puteau fi citite pe unele dintre pancartele afişate de participanţii la marş.

Faimosul slogan de campanie al fostului preşedinte american Donald Trump, "Make America Great Again" (Să redăm măreţia Americii), a fost adaptat local sub forma "Make Austria Free Again" (Să redăm libertatea Austriei).

Şi sloganul feminist "Trupul meu, alegerea mea", folosit în proteste din întreaga lume pentru a apăra drepturile reproductive, a fost inclus în protestul austriac.

Toate persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani şi care locuiesc în Austria - cu excepţia gravidelor sau a persoanelor cu probleme medicale - sunt obligate să se vaccineze. În această ţară, 68% din populaţie este vaccinată anticoronavirus cu schema completă, însă se estimează că există 1,4 milioane de persoane de peste 14 ani care încă nu s-au vaccinat.

Mii de persoane au protestat împotriva restricţiilor în Germania

Demonstraţii relativ de mici dimensiuni, dar extinse împotriva măsurilor antiepidemice au avut loc sâmbătă în oraşe din întreaga Germanie sâmbătă, la doar o zi după alte circa 12 proteste similare, transmite dpa.

Circa 10.000 de oameni au participat sâmbătă după-amiază la o demonstraţie încheiată în centrul oraşului Hamburg. Poliţia a descris protestul ca fiind paşnic şi a anunţat că distanţarea fizică "a fost respectată din câte ne-am putut da seama".

La Trier, în sud-vestul Germaniei, circa 500 de oameni au participat la un miting anunţat, iar alte 100 de persoane au luat parte la o contrademonstraţie, potrivit poliţiei, care a transmis că nu au avut loc incidente majore.

Un protest cu 2.000 de participanţi au avut loc la Neumarkt, alţi 2.000 de oameni au demonstrat în Fuerth şi 100 la Munchen. În unele oraşe, precum München şi Berlin, protestatarii au demonstrat din maşini, claxonând şi agitând pancarte în timp ce se deplasau prin oraş.

Și în Spania oamenii au protestat la Madrid şi Barcelona, chiar dacă în această ţară aproape 90% din populaţie este vaccinată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza

Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii, mai ales pentru "exterminare", în Fâşia Gaza.

Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord
Kim Jong Un laudă legăturile indestructibile cu Moscova, înaintea unei vizite aşteptate a lui Putin în Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat miercuri legăturile "indestructibile" dintre Phenian şi Moscova, înainte de o vizită aşteptată a omologului său rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, pe fondul războiului din Ucraina.

Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei
Françoise Hardy a murit la 80 de ani. A fost o cunoscută cântăreață franceză și muză a modei

Françoise Hardy, o vedetă a cântecului francez de renume internaţional, a murit la vârsta de 80 de ani, a anunţat marţi seară fiul ei, Thomas Dutronc, pe reţelele de socializare.

 

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.