Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar

Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar
AFP

Peste 19.000 de persoane au protestat în Franța faţă de hotărârea preşedintelui Emmanuel Macron de a introduce restricţii împotriva celor care nu au un certificat sanitar ce atestă că sunt vaccinaţi anti-COVID-19 ori au fost testaţi negativ recent.

Unele manifestaţii au început încă de dimineaţă, în timp ce pe Champs-Elysées se desfăşura sub privirile şefului statului francez tradiţionala paradă militară, conform AFP.

Emmnuel Macron a anunţat luni că vaccinarea anti-COVID va fi obligatorie pentru personalul sanitar şi alte profesii, iar pentru accesul în majoritatea locurilor publice va fi necesar certificatul sanitar. Sunt vizate, printre altele, restaurantele, cinematografele, teatrele, precum şi călătoriile cu trenul sau avionul pe distanţe lungi.

După acest anunţ, peste două milioane de francezi s-au programat pentru vaccinare. Deşi unii francezi au ieşit miercuri în stradă pentru a protesta faţă de aceste măsuri, ele sunt totuşi aprobate de o majoritate a populaţiei, conform unui sondaj publicat marţi de institutul Elabe, iar mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi sunt de acord cu vaccinarea obligatorie a personalului sanitar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ziua națională a Franței, marcată cu o paradă militară pe Champs-Elysées. Semnificația zilei de 14 iulie
Ziua națională a Franței, marcată cu o paradă militară pe Champs-Elysées. Semnificația zilei de 14 iulie

Franţa reia miercuri, după pauza de anul trecut provocată de pandemie, tradiţia paradei militare de Ziua Naţională, însă prudenţa continuă să fie prezentă într-un moment în care ţara încearcă să evite un al patrulea val epidemic de COVID.

Reacția unui șofer venit din Franța când polițiștii i-au confiscat bolidul, în Galați. „Nu știam”
Reacția unui șofer venit din Franța când polițiștii i-au confiscat bolidul, în Galați. „Nu știam”

Un autoturism marca Mercedes, în valoare de 100.000 de lei, căutat pentru a fi confiscat de autoritățile suedeze, a fost găsit în vama Oancea, județul Galați.

Ludovic Orban, mesaj de Ziua Naţională a Franţei: Parisul este şi un oraş românesc
Ludovic Orban, mesaj de Ziua Naţională a Franţei: Parisul este şi un oraş românesc

Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, afirmă liderul PNL Ludovic Orban, în mesajul de Ziua Naţională a Franţei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.