Promisiunea făcută Rusiei de președintele chinez Xi Jinping. Mesajul transmis la întâlnirea cu premierul rus

Xi Jinping
Profimedia

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis miercuri premierului rus Mihail Mişustin, aflat într-o vizită la Beijing, ”susţinerea fermă” chineză în dosarele care ţin de ”interesele fundamentale” ale Rusiei, relatează AFP.

China şi Rusia - foste rivale în timpul Războiului Rece - îşi consolidează relaţiile diplomatice şi comerciale de aproximativ zece ani, o tendinţă care s-a accelerat după invazia rusă a Ucrainei.

Beijingul, care se declară neutru în acest conflict, îndeamnă la respectarea suveranităţii statelor, însă nu a condamnat niciodată în mod public ”operaţiunea militară specială” pe care preşedintele rus Vladimir Putin o desfăşoară de la 24 februarie 2022, potrivit News.ro.

Premierul rus Mihail Mişustin a sosit luni în China.

El a luat parte marţi la un Forum Economic la Shanghai, iar apoi a venit în capitala chineză, pentru a fi primit de către omologul său Li Qiang şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El este oficialul rus de cel mai înalt rang care vizitează China de la invazia Ucrainei.

”China este dispusă să-şi continue susţinerea reciprocă fermă cu Rusia în problemele care ţin de interesele fundamentale ale fiecăreia”, i-a spus Xi Jinping lui Mihai Muşustin, potrivit agenţiei chineze oficiale de presă China Nouă.

Această formulare vagă este folosită adesea în cadrul întâlnirilor bilaterale ale oficialilor ruşi cu alte ţări.

Ea trimite, în privinţa părţii chineze, la problema Taiwanului.

Xi Jinping a pledat totodată în favoarea unei ”consolidări a coordonării în incinte multilaterale pecum (Organizaţia) Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia Cooperării de la Shanghai, BRISCS şi G20”, potrivit Chinei Noi.

Mihail Mişustin a salutat, la rândul său, în faţa omologului său chinez Li Qiang, relaţii bilaterale ”de un nivel fără precedent”, într-o întâlnire la monumentalul Palat al Poporului, la Beijing.

”Ea se caracterizează prin respectarea reciprocă a intereselor fiecăruia, dorinţa de a răspunde împreună provocărilor, legate de o turbulenţă sporită pe scena internaţională, şi presiunilor sancţiunilor ilegitime ale Occidentului colectiv”, a subliniat el.

China este primul partener comercial al Rusiei, iar schimburile au atins în 2022 190 de miliarde de dolari (176 de miliarde de euro), potrivit Vamei chineze.

"Obiective comune"

Li Qiang a subliniat marţi că suma schimburilor a atins 70 de miliarde de dolari (64 miliarde de euro) în primele patru luni ale anului - reprezentând o creştere anuală de peste 40%.

”Amploarea investiţiilor între cele două ţări continuă să crească. marile proiecte strategice avansează, de asemenea, în mod stabil”, s-a felicitat premierul chinez.

Mihail Mişustin este însoţit de mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt, între care şi vicepremierul însărcinat cu Energia Aleksandr Novak.

China a devenit anul trecut primul client al Rusiei în sectorul energetic, ceea ce i-a permis Moscovei, vizată de sancţiuni din Occident din cauza Războiului rus din Ucraina, să evite o prăbuşire a exportului de gaze naturale.

Aleksandr Novak a declarat marţi, la Forumul de la Shanghai, că livrările ruse de energie către China urmează să crească cu 40% în 2023, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Potrivit unor analişti, China, având în vedere greutatea sa economică şi diplomatică, domină în relaţia sa bilaterală cu Rusia - un dezechilibru care creşte pe măsură ce izolarea internaţională a Moscovei creşte.

Lideri celor două ţări ”s-au apropiat şi mai mult din cauza nemulţumirilor şi îngrijorărilor comune şi nu din cauza obiectivelor comune”, declară AFP un membru al cabinetului american de reflecţie Brookings Institution, Ryan Hass.

”Ei sunt iritaţi şi se simt ameninţaţi de leadershipul occidental în actualul sistem internaţional şi estimează că ţările lor ar trebui să fie respectate mai mult în dosare în care interesele lor se află în joc”, apreciază el.

În februarie, Guvernul chinez a publicat un document în care îndemna la o ”rezolvare politică” a conflictului şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei.

La un summit, în martie,la Moscova, preşedintele chinez Xi Jinping l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin să efectueze o vizită la Beijing.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

 

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă