Programul ceremoniilor de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul va fi depus la Castelul Windsor

×
Codul embed a fost copiat

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19:30 (21:30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei.  

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12:00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.

AICI puteți afla informații în timp real de la ceremonia de înmormântare

Porţile Westminster Hall se vor închide pentru public la ora 06:30, pentru ca sicriul reginei să fie pregătit pentru a fi mutat la Westminster Abbey, abaţia urmând să fie deschisă la ora 08:00 pentru invitaţii la înmormântare.

O procesiune va însoţi sicriul de la Westminster Hall până la mănăstire. Parcursul va dura mai puţin de 10 minute, iar pe traseu vor fi aliniați membri ai Royal Navy şi Royal Marines. Aproximativ 200 de muzicieni vor fi prezenţi, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiane şi irlandeze. În urma cortegiului se vor afla regele Charles al III-lea și membrii familiei regale.

La slujba de înmormântare vor vorbi premierul Liz Truss şi Patricia Scotland, secretarul general al Commonwealth-ului. Arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby, va ţine predica.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După ”Last Post” - omagiul militarilor căzuţi în luptă în armata britanică” - se respectă un moment de reculegere, în jurul orei 13:55.

După funeralii, sicriul este urcat pe afet şi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric.

Dricul va conduce sicriul la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee spectaculoasă care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care va avea loc după aceea va fi transmisă în direct.

O slujbă religioasă urmează să aibă loc, la ora 17:00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea înhumării, rezervată membrilor apropiaţi ai familiei, fără fotografi şi camere de luat vederi.

Bijutierul coroanei va îndepărta Coroana Statului Imperial, globul şi sceptrul, care se sprijină deasupra sicriului, şi le va aşeza pe altar.

Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret.

Arhiepiscopul de Canterbury va pronunţa binecuvântarea, care va fi urmată de imnul "God Save The King".

Sicriul prinţului Philipp, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

La funeralii vor fi prezenţ preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019 sau chiar prinţul saudit Mohammed ben Salmane, cunoscut sub numele de „MBS”.

Au fost invitate multe capete încoronate, precum Prinţul Albert de Monaco sau Regele Spaniei Felipe VI, precum şi tatăl său Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate - în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

La funeralii va fi prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu.

Regina Elisabeta a II-a a murit în 8 septembrie, la 96 de ani, după 70 de domnie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.