Producător muzical de 24 de ani, înjunghiat mortal pentru un ceas de 70.000 de euro

Producator muzical, înjunghiat mortal pentru un ceas de 70.000 de euro
youtube.com

Un producător muzical din Londra a fost înjunghiat mortal de doi bărbați, cel mai probabil pentru a-i fura ceasul de 60.000 de lire sterline (70.000 de euro) pe care îl avea la mână.

Cei doi criminali au reușit să se ascundă într-o moschee și nu au fost încă prinși.

Zahir Visiter, 24 de ani, tocmai își luase la revedere de la rudele sale, care au plecat într-o vacanță, în momentul în care a fost atacat în fața casei sale, joi seară, scrie Daily Mail.

Atacatorii lui au fugit de la locul faptei și s-au refugiat într-o moschee din centrul Londrei, unde și-ar fi schimbat hainele și s-au amestecat printre cei care participau la slujbă.

Citește și
buzau, meteorit,
Minge de foc ”filmată” pe cer în Buzău. Reacțiile martorilor. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ciuda căutărilor polițiștilor, cei doi nu au fost încă prinși.

Medicii sosiți la locul incidentului au încercat să-l resusciteze pe bărbat, de origine din Republica cecenă, care a fost transportat la spital, fiind ulterior declarat decedat.

Un prieten al lui Visiter a declarat că, în momentul atacului, acesta avea la mână un ceas foarte scump. Producătorul muzical și-ar fi sunat prietenul și i-ar fi spus că anterior a avut un conflict cu cineva, legat de o fată.

"El avea la mână un ceas care valora aproximativ 60.000 de lire sterline. Ceasul era tras de pe încheietură ca și cum ar fi vrut să-l ia, dar apoi l-au abandonat. Nu știu de ce avea acel ceas la mână", a declarat prietenul victimei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine e bărbatul care a blocat zeci de trenuri Eurostar, cu un steag britanic
Cine e bărbatul care a blocat zeci de trenuri Eurostar, cu un steag britanic

Un bărbat care a blocat, sâmbătă, mai multe trenuri Eurostar între Londra, Paris şi Bruxelles timp de mai multe ore, a fost arestat.

Minge de foc ”filmată” pe cer în Buzău. Reacțiile martorilor. VIDEO
Minge de foc ”filmată” pe cer în Buzău. Reacțiile martorilor. VIDEO

Mai multe persoane susțin că au văzut un meteorit căzând vineri noapte în Buzău. Doi tineri ar fi surprins incendiul provocat după impact. 

Scene șocante într-un fast-food. Ce a urmat după ce doi clienți au refuzat să plătească
Scene șocante într-un fast-food. Ce a urmat după ce doi clienți au refuzat să plătească

Scene violente au fost surprinse în incinta unui restaurant McDonalds din Mancester City. Doi bărbați s-au luat la bătaie cu angajații și un paznic după ce au refuzat să-și plătească comanda.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.