Procesul fostului preşedinte kosovar Hashim Thaci a început luni. Pledează nevinovat pentru acuzațiile de crime de război

Procesul fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci a început luni. Pledează nevinovat pentru acuzațiile de crime de război și crime împotriva umanității
Getty

Fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci se declară nevinovat în procesul de crime de război și crime împotriva umanității. Dosarul este judecat de o instanţă specială la Haga și a început luni.

Hashim Thaci şi alţi trei inculpaţi sunt acuzaţi de 10 capete de acuzare pentru persecuţie, crimă, tortură şi răpirea unor persoane în timpul şi la scurt timp după insurecţia din 1998-1999, care a dus în cele din urmă la obţinerea independenţei Kosovo faţă de Serbia şi care l-a transformat pe Thaci într-un erou în ochii multor compatrioţi din ţară şi din străinătate, transmite Reuters, preluat de news.ro.

Procurorul Alex Whiting a declarat că cei patru au vizat opozanţii politici, precum şi minorităţile etnice - sârbii şi romii - încarcerând sute de persoane în Kosovo în condiţii teribile şi fiind responsabili pentru moartea a 102 dintre ele. Cele mai multe victime erau membri ai majorităţii etnice albaneze din Kosovo, care reprezintă 90% din populaţia majoritară, a precizat procurorul.

Nu poate exista nicio justificare pentru detenţia arbitrară a civililor şi a persoanelor aflate în afara luptei şi supunerea lor la abuzuri, tortură şi crimă. Acesta este motivul pentru care procuratura a intentat acest caz, pentru a apăra statul de drept şi principiul că nimeni nu este mai presus de lege, chiar şi pe timp de război", a declarat Whiting.

Cei patru inculpaţi, toţi lideri ai fostei mişcări de gheriă Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), care ulterior au intrat în politică pe timp de pace, au pledat "nevinovat" la scurt timp după începerea audierilor.

Citește și
Péter Szijjártó
Ungaria anunță că nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei: „Vom vota împotrivă”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Înţeleg actul de acuzare şi sunt absolut nevinovat", a declarat Hashim Thaci, în vârstă de 54 de ani, în faţa instanţei. Îmbrăcat într-un costum negru cu dungi, Thaci, înalt şi robust, părea palid şi cu părul albit după doi ani de detenţie.

Peste 13.000 de persoane, majoritatea albanezi kosovari, ar fi murit în timpul războiului, când Kosovo era încă o provincie a Serbiei aflate atunci sub conducerea liderului forte de la Belgrad, Slobodan Milosevic.

Mii de kosovari s-au adunat duminică în capitala Pristina în semn de protest faţă de proces, iar luni, sute de persoane s-au adunat în faţa tribunalului de la Haga, ţinând bannere cu imaginea lui Thaci şi scandând "UCK" în semn de susţinere a mişcării pentru independenţă.

Nu doar războiul just al UCK este judecat, ci şi statul Kosovo este judecat", a declarat un locuitor din Kosovo.

Avocaţii presupuselor victime ale celor patru coacuzaţi au declarat în faţa instanţei că persoanele pe care le reprezintă reprezintă categorii diverse ale societăţii kosovare - profesori, poliţişti, fermieri, constructori care au fost răpiţi sub ameninţarea armelor. „Pentru fiecare dintre ei a existat o zi care le-a schimbat vieţile pentru totdeauna sau, în prea multe cazuri, le-a pus capăt vieţii", a declarat reprezentantul legal al victimelor, Simon Laws.

Audierile, reluate marți

Judecătorii au amânat audierile pentru după declaraţia avocaţilor victimelor. Înainte de a părăsi sala de judecată, Thaci a făcut cu mâna către conducerea partidului său politic, aşezată în galeria publică de deasupra.

Procedurile vor fi reluate marţi, cu declaraţia de deschidere a avocatului lui Thaci.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pjeter Shala, fost comandant kosovar, inculpat pentru crime de război la tribunalul special de la Haga
Pjeter Shala, fost comandant kosovar, inculpat pentru crime de război la tribunalul special de la Haga

Un nou proces de crime de război în Kosovo va începe pe 21 februarie, în fața unui tribunal special internaţional de la Haga, a anunţat vineri instanţa. Inculpat este un fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK).

Ungaria anunță că nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei: „Vom vota împotrivă”
Ungaria anunță că nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei: „Vom vota împotrivă”

Ungaria nu susţine aderarea Kosovo la Consiliul Europei, organizaţia paneuropeană axată pe problematica drepturilor omului, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Președintele Aleksandar Vucic: NATO a refuzat cererea Serbiei de a trimite soldați în Kosovo
Președintele Aleksandar Vucic: NATO a refuzat cererea Serbiei de a trimite soldați în Kosovo

Misiunea NATO în Kosovo, KFOR, a refuzat cererea guvernului Serbiei de a trimite până la 1.000 de militari şi poliţişti în Kosovo în urma unui val de ciocniri între sârbi şi autorităţile albaneze din Kosovo.  

Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate. Două puncte de trecere către Serbia au fost deschise
Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate. Două puncte de trecere către Serbia au fost deschise

Toate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate, iar punctele de trecere către Serbia Jarinje şi Brnjak au fost deschise, informează, vineri, Reuters şi Tanjug.

Starea de alertă maximă a fost ridicată în Serbia, după calmarea tensiunilor cu Kosovo
Starea de alertă maximă a fost ridicată în Serbia, după calmarea tensiunilor cu Kosovo

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a ridicat starea de alertă maximă pe care o ordonase în urmă cu două zile pentru armata sârbă şi pentru forţele de poliţie sârbe.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă