Premierul Mitsotakis: Grecia, lovită de ”cea mai gravă caniculă din 1987”, când au murit peste 1.000 de oameni

Grecia, Acropole, canicula
Profimedia

Grecia este afectată de ”cea mai gravă caniculă din 1987”, a avertizat premierul elen Kyriakos Mitsotakis.

Avertismentul său vine în contextul în care mercurul ar urma să urce luni în termometru până la 45 de grade Celsius în anumite regiuni, relatează AFP, potrivit News.ro.

Grecia se află într-o perioadă de caniculă, care urmează să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit unor previziuni meteorologice. Țara este afectată de un val de căldură similară celui din vara lui 1987, care a afectat mai ales Atena şi care s-a soldat cu peste 1.000 de morţi, din cauza lipsei climatizării şi poluării atmosferice.

”Înfruntăm cea mai gravă caniculă din 1987” încoace, ceea ce conduce la ”o suprasolicitare a reţelei de electricitate”, a avertiat premierul grec în urma unei reuniuni cu reprezentanţi ai operatorului grec de distribuţie a electricităţii, Admie.

Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări că autorităţile ”fac tot ceea ce este posibil pentru a înfrunta situaţia” şi a îndemnat utilizatorii ”să-şi limiteze consumul, mai ales la începutul după-amiezii şi în timpul nopţii”.

Citește și
Incendiu în Grecia
Incendii și vreme extremă în Grecia. Cel puţin 16 persoane spitalizate din cauza "valului istoric de căldură"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Serviciile meteorologice au prevăzut luni şi marţi temperaturi de 40-42 grade Celsius pe insule şi de 41-43 de grade Celsius pe continent, dar şi maxime de 44-45 de grade Celsius în Peloponez şi în Tesalia (nord).

La Atena, mercurul urma să depăşească 40 de grade Celsius şi să atingă maxime de 43 de grade Celsius şi minime de 31 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologie greceşti.

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia în weekend - fără să se soldeze cu victime -, mai ales pe Insula Rodos şi în nord-vestul Peloponezului.

Aceste două incendii erau ”în scădere” luni, însă pompierii depuneau în continuare eforturi să le controleze.

”În iulie, am avut 1.584 de incendii, în comparaţie cu 953 în 2019”, a declarat la Star TV adjunctul ministrului Protecţiei Civile Nikos Hardalias, apreciind că ”nu mai vorbim despre modificări climatice, ci despre ameninţare climatică”.

Ne aflăm într-o fază de dereglementare climatică absolută”, a declarat el la postul public de televiziune ERT, anunţând că, ”în ultimele 48 de ore am avut 116 incendii” în Grecia.

Potrivit unor cercetători, caniculele sunt un semn fără echivoc al încălzirii planetei, iar aceste valuri de căldură ar urma să se multiplice, să dureze mai mult timp şi să se intensifice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiile din Turcia au ajuns pe plaje, la hotelurile de lux. Turiștii au fost evacuați cu bărcile localnicilor
Incendiile din Turcia au ajuns pe plaje, la hotelurile de lux. Turiștii au fost evacuați cu bărcile localnicilor

Turcia, Grecia și Italia, țări preferate de numeroși români pentru vacanțe, se luptă cu incendiile de vegetație. Turiștii au fost evacuați de pe plaje la Bodrum, în sud-vestul Turciei, unde flăcările amenință hoteluri și locuințe.

Incendii și vreme extremă în Grecia. Cel puţin 16 persoane spitalizate din cauza
Incendii și vreme extremă în Grecia. Cel puţin 16 persoane spitalizate din cauza "valului istoric de căldură"

Cel puţin 16 persoane au fost spitalizate în Grecia, cu probleme respiratorii, din cauza "valului istoric de căldură" care a cuprins această ţară, producând numeroase incendii de vegetaţie, transmite duminică DPA care citează televiziune elenă de stat.

DOCUMENT. Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare. Grecia este în zona roșie
DOCUMENT. Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare. Grecia este în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi, 29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, iar lista a intrat în vigoare duminică, 1 august.

Grecia va fi afectată de temperaturi record şi în zilele următoare
Grecia va fi afectată de temperaturi record şi în zilele următoare

Valul de căldură care afectează Grecia va fi deosebit de intens şi de durabil, ceea ce înseamnă că temperaturi ridicate vor continua să fie înregistrate în această ţară şi în perioada următoare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă