Premiera noului film de acțiune cu Gerard Butler și Morgan Freeman. Când apare în România

×
Codul embed a fost copiat

Explozii puternice, criminali vânaţi şi preşedintele Statelor Unite în pericol!

Nu vorbim, din fericire, despre un scenariu real, ci despre noul film de acţiune care îi are în prim-plan pe Morgan Freeman şi Gerard Butler.

Pelicula "Angel Has Fallen" va avea premieră în curând în cinematografele din România, iar Gerard Butler spune că vom fi uimţi de cascadoriile făcute de Morgan Freeman, chiar dacă are 81 de ani.      

"Angel Has Fallen" este cel de-al treilea şi ultimul capitol al poveştii de acţiune care îl are în centrul atenţiei pe agentul Mike Banning, interpretat de Gerard Butler. Actorul povesteşte cum a ţinut cu greu pasul cu Morgan Freeman, însărcinat cu rolul de preşedinte al Statelor Unite.

Gerard Butler, actor: "Mi-a fost teamă că o să-l omor pe Morgan Freeman. Dar la final a fost total opusul. Chiar a trebuit să îi spun să o lase mai uşor pentru că alerga foarte repede. E înalt, are peste 1.90 m înălţime, e mult mai înalt decât pare. Am fost surprins când l-am văzut cât este de înalt."

Citește și
festivalul de film de la venetia, filme, leul de aur,
Festivalul de Film de la Veneția. Lista filmelor în cursa pentru Leul de Aur
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Starul de la Hollywood mărturiseşte că înaintea acestui rol a suferit ba de insomnii, ba de pe urma multor incidente, dar acest lucru s-a dovedit a fi de bun augur.

Gerard Butler, actor: "Da, mereu mă rănesc, în fiecare film. Nu există film de acţiune în care să nu mă rănesc. De fapt şi când m-am prezentat pentru acest film eram cam răvăşit pentru că tocmai ce avusesem un accident de motocicletă şi alte câteva incidente. Aşa că, în momentul în care am început filmările nu arătam prea bine, dar acest lucru m-a ajutat să intru mai repede în pielea personajului."

Personajul lui Gerard Butler e acuzat de tentativă de asasinare a preşedintelui american, aşa că pe parcursul filmului face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Cum se va termina toată aventura, vom putea afla începând cu 23 august când filmul va avea premiera pe marile ecrane din România.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nume grele în cel mai nou film al lui Martin Scorsese. Cel mai scump proiect din carieră
Nume grele în cel mai nou film al lui Martin Scorsese. Cel mai scump proiect din carieră

Cinefilii care duc dorul unor „trufandale" clasice cu mafioţi au motive să aştepte cu înfrigurare toamna.

Festivalul de Film de la Veneția. Lista filmelor în cursa pentru Leul de Aur
Festivalul de Film de la Veneția. Lista filmelor în cursa pentru Leul de Aur

Cel mai vechi festival de film din lume se pregăteşte să îşi deschidă porţile.

”colectiv”, primul documentar românesc selectat la Festivalul Internațional de la Veneția
”colectiv”, primul documentar românesc selectat la Festivalul Internațional de la Veneția

”colectiv”, un film documentar realizat de către Alexander Nanau, marchează o premieră pentru istoria recentă a cinematografiei românești.

Dublura lui Vin Diesel, în stare critică. A picat în cap de la 10 metri, la filmări
Dublura lui Vin Diesel, în stare critică. A picat în cap de la 10 metri, la filmări

Joe Watts, dublura actorului Vin Diesel, a fost grav rănit luni în timpul filmărilor celui de-al 9-lea film din seria „Fast and Furious/Furios și Iute”. El ar fi în comă indusă, după ce a căzut de la 10 metri și s-a lovit la cap.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.