Potop devastator în Australia. Avioanele de pe un aeroport au fost inundate, iar crocodilii au ajuns în orașe. VIDEO

Avioane
9news.com.au

Peste 200 de persoane au fost evacuate în cursul nopţii de duminică spre luni în nord-estul Australiei, după ce inundaţiile puternice au tăiat drumurile şi au împins crocodilii spre oraşe, notează AFP.

Statul Queensland este lovit de vânturi puternice şi ploi torenţiale după trecerea unui ciclon tropical, iar elicoptere ale armatei australiene au fost trimise pentru a salva locuitorii din zonele inundate.

Cel puţin 200 de persoane au fost evacuate de echipele de salvare în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit poliţiei, în timp ce în cursul zilei de luni erau aşteptate alte ploi.

Nouă persoane, printre care un pacient de şapte ani, s-au refugiat pe acoperişul unui spital din Wujal Wujal, un sat populat în mare parte de aborigeni din vârful nord-estic al insulei-continent.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Ştim că aceste persoane sunt într-o situaţie disperată", a declarat Kiley Hanslow, o responsabilă locală, potrivit Agerpres.

Satul de 300 de locuitori este acum "o mare de apă murdară şi noroi", a adăugat ea.

Pe de altă parte, crocodili, împinşi de inundaţii, au fost observaţi în Wujal Wujal şi în mai multe oraşe din jur.

Cairns, un oraş de 150.000 de locuitori, a fost aproape înconjurat de ape, care s-au deversat pe principalele autostrăzi conducând spre acest important centru turistic din apropierea Marii Bariere de Corali, şi i-au scufundat aeroportul.

„Situația este foarte serioasă și s-ar putea înrăutăți”, a declarat premierul Steven Miles.

„Am văzut în unele locuri ploi de 600 de milimetri și vor mai urma”, a adăugat el, precizând că localnicii cu care a discutat i-au spus că „nu au văzut niciodată asemenea ploi”.

"Am desfăşurat literalmente fiecare barcă pe care am găsit-o în Cairns pentru a evacua oamenii care nu puteau să o facă singuri", a continuat el.

Meteorologii au avertizat la finalul săptămânne trecute că nivelul apei ar putea depăşi vârful de inundaţie record din 1971, de 4,1 metri.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.