Populația din Gaza, amenințată de foamete. Cinci state au paraşutat ajutoare umanitare în enclavă

gaza ajutoare parasutate
X / Palestine Online

Iordania şi alte patru ţări au efectuat duminică o nouă operaţiune de paraşutare de ajutoare în Fâşia Gaza, unde majoritatea populaţiei este ameninţată de foamete, relatează AFP, care a avut un jurnalist la bordul avionului iordanian.

La sol, sute de bărbaţi, femei şi copii priveau spre lăzile cu ajutoare paraşutate, asupra cărora se precipitau pentru a prelua coletele.

Pe parcursul operaţiunii, care a durat trei ore, cutiile cu ajutoare au fost lansate din avioane deasupra mai multor sectoare ale teritoriului palestinian asediat de armata israeliană în războiul cu gruparea Hamas şi unde distrugerile sunt clar vizibile din avion.

La operaţiune au participat de asemenea avioane americane, franceze, belgiene şi egiptene.

La bordul avionului iordanian, un militar vizibil emoţionat de scena în care localnici din Fâşia Gaza alergau către coletele cu ajutoare, a scos din buzunarul său o sticlă cu suc de fructe pe care a pus-o într-una din cutiile ce urmau să fie paraşutate, povesteşte jurnalistul francez aflat în acel avion.

Citește și
Joe Biden, Benjamin Netanyahu
Joe Biden, săgeți către premierul Benjamin Netanyahu: „Face mai mult rău decât bine Israelului”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nu este prima operaţiune de acest fel, dar ONU, care avertizează asupra unei "foamete generalizate aproape inevitabile" în enclava palestiniană, consideră că astfel de acţiuni, la fel ca ajutoarele furnizate pe cale maritimă, sunt insuficiente şi nu pot substitui livrarea de ajutoare pe cale terestră, potrivit Agerpres.

Penurie de apă și de hrană pentru civilii din Gaza

Fâşia Gaza, înconjurată din trei părţi de Israel şi supusă deja unei blocade israeliene din 2007, când Hamas a preluat puterea în această enclavă palestiniană, mai are doar cu Egiptul un scurt sector de graniţă, dar Israelul nu permite decât intrări limitate ale ajutoarelor prin singurul punct de frontieră de acolo, cel de la Rafah, pe care Egiptul de asemenea îl menţine închis pentru a împiedica strămutarea forţată pe teritoriul său a palestinienilor din Fâşia Gaza.

Potrivit datelor ONU, circa 2,2 milioane din cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei palestiniene afectate de o penurie de apă şi alimente sunt ameninţaţi de foamete, iar aproximativ 1,7 milioane au fost strămutaţi în urma luptelor şi bombardamentelor israeliene.

Conform ultimului bilanţ comunicat de guvernul condus de Hamas, peste 31.000 de persoane, majoritatea civili, femei şi copii, au murit în enclava palestiniană în operaţiunea militară lansată de Israel în Fâşia Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie în urma căruia cel puţin 1.160 de persoane au fost ucise, de asemenea majoritatea civili.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Analiză: Biden îl critică dur pe Netanyahu - dar refuză să acționeze în vreun fel pentru Fâșia Gaza
Analiză: Biden îl critică dur pe Netanyahu - dar refuză să acționeze în vreun fel pentru Fâșia Gaza

Joe Biden a emis cea mai dură critică de până acum față de Benjamin Netanyahu, dar până când nu își susține cuvintele cu o acțiune fermă, acestea sunt doar vorbe goale, susține analistul Sky News Dominic Waghorn.

Joe Biden, săgeți către premierul Benjamin Netanyahu: „Face mai mult rău decât bine Israelului”
Joe Biden, săgeți către premierul Benjamin Netanyahu: „Face mai mult rău decât bine Israelului”

Preşedintele Joe Biden a declarat, sâmbătă, că premierul israelian Benjamin Netanyahu "face mai mult rău decât bine Israelului" prin modul în care a condus războiul din Gaza, relatează AFP.

SUA au trimis o navă militară uriașă spre Fâșia Gaza. Ce misiune are | FOTO
SUA au trimis o navă militară uriașă spre Fâșia Gaza. Ce misiune are | FOTO

O navă militară americană navighează spre Orientul Mijlociu, transportând echipamente pentru a construi un dig temporar în largul coastei Gaza, informează News.ro, care citează BBC.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.