Pompierii care au participat la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia, înaintaţi în grad

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au revenit acasă. În prima lor misiune de stingere a incendiilor pe teritoriul altei țări, au fost lăudaţi de localnici şi de presă elenă pentru curaj.

Pompierii au fost primiţi cu o ceremonie specială, au fost înaintaţi în grad şi au primit Emblema de onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Acesta este unul dintre puţinele momente de pauză pentru pompierii români filmaţi de colegii noştri în urmă cu o săptămână, pe Insula Evia. George Apostol îşi trăgea sufletul după ore de luptă cu flăcările. Porţiunea de teren apărată de pompierii români era deja sub control.

Cătălin Mareş este unul dintre cei mai tineri pompieri români care au fost în Grecia. Nu va uita prea curând flăcările din Evia. Cel mai mult l-a impresionat recunoştinţa localnicilor.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Românii au fost lăudaţi şi în presă elenă, unde au fost numiţi chiar extratereştri veniţi de pe altă planetă.

La sosirea în ţară, cei 108 români au primit, pe rând, emblema de onoare a Departamentului pentru situaţii de urgenţă.

Pompierii au fost plecaţi cu 23 de autospeciale şi au ajutat timp de 8 zile la stingerea incendiilor din Grecia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
„Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia
Volodimir Zelenski cere ajutor pentru rețeaua energetică a Ucrainei, care este atacată de Rusia

Președintele Ucrainei a cerut din nou sprijin pentru apărarea aeriană a țării, în încercarea de a preveni atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice deteriorate ucrainene.

 

Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia
Macron a acuzat extrema dreaptă că își dorește să „părăsească NATO” și de „ambiguitate” față de Rusia

Preşedintele Emmanuel Macron a acuzat extrema dreaptă franceză că menţine o "ambiguitate faţă de Rusia" şi a criticat dorinţa acesteia de a "părăsi NATO".

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.