Podul din Crimeea, atacat de ucraineni cu rachete. Ce susțin rușii

pod crimeea - 1
Profimedia

Un atac ucrainean cu rachete a fost dejucat, sâmbătă, asupra Podului Crimeei, o importantă infrastructură civilă şi militară care leagă Rusia de această peninsulă anexată, au anunţat autorităţile locale şi armata rusă.

Potrivit ministerului rus al Apărării, podul a fost atacat cu o rachetă antiaeriană S-200 transformată pentru lovituri la sol, transmite AFP, citată de Agerpres.

Racheta ucraineană a fost detectată la timp şi interceptată în aer de sistemele de apărare antiaeriană ruseşti. Nu au existat răniţi sau pagube”, a adăugat ministerul pe Telegram.

Guvernatorul rus al peninsulei anexate Crimeea, Serghei Aksionov, a făcut referire la două rachete ucrainene, şi nu una, care au fost doborâte în apropierea strâmtorii Kerci. „Podul Crimeei nu a fost avariat”, a indicat el pe Telegram.

Potrivit unui consilier al lui Aksionov, Oleg Kriutcikov, o perdea de fum a fost desfăşurată de forţele speciale ca mijloc suplimentar de apărare, iar traficul pe pod „va fi reluat în scurt timp”.

Citește și
pod crimeea
Ucraina ameninţă că va distruge un pod care leagă Rusia continentală de Crimeea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Podul Crimeei, construit cu mari cheltuieli la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după anexarea peninsulei în 2014, a fost vizat de mai multe ori de atacuri ucrainene.

Cel mai recent atac, în luna iulie, a provocat pagube majore la secţiunea rutieră a podului, care serveşte, de asemenea, la transportul de echipamente militare către armata rusă care luptă în Ucraina.

Podul din beton, cu o lungime de 18 kilometri, inaugurat în 2018 de Vladimir Putin, este format din două structuri paralele, una rezervată traficului rutier şi cealaltă traficului feroviar.

Preşedintele rus a ordonat ca securitatea Podului Crimeei să fie sporită după ultimul atac.

Teritoriul Crimeei în sine este, de asemenea, vizat în mod regulat de lovituri ucrainene. Rusia a anunţat că a doborât 20 de drone care vizau peninsula în cursul nopţii trecute.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Prima măsură luată de Putin după ce Ucraina a lovit podul ce leagă Crimeea de Herson. „S-au întâmplat multe evenimente”
Prima măsură luată de Putin după ce Ucraina a lovit podul ce leagă Crimeea de Herson. „S-au întâmplat multe evenimente”

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat de urgenţă Consiliul Securităţii Rusiei, după ce Ucraina a lovit un pod important care leagă Crimeea anexată de regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată parţial de trupele ruse.

Ucraina ameninţă că va distruge un pod care leagă Rusia continentală de Crimeea
Ucraina ameninţă că va distruge un pod care leagă Rusia continentală de Crimeea

Ucraina a ameninţat miercuri cu distrugerea podului de peste strâmtoarea Kerci, construit cu mari cheltuieli de Moscova pentru a conecta Rusia la peninsula anexată Crimeea, unde au avut loc mai multe explozii la baze militare ruseşti, relatează AFP.

Putin a inaugurat o legătură feroviară între Crimeea anexată și Rusia Continentală
Putin a inaugurat o legătură feroviară între Crimeea anexată și Rusia Continentală

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni legătura feroviară dintre Crimeea anexată şi Rusia continentală, realizată cu ajutorul unui pod lung de 19 kilometri peste strâmtoarea Kerci, relatează AFP şi Reuters.

Putin a condus un camion Kamaz pe podul din Crimeea fără a purta centură
Putin a condus un camion Kamaz pe podul din Crimeea fără a purta centură

Vladimir Putin a inaugurat marți podul din Crimeea, conducând personal un camion Kamaz. Criticii liderului rus au atras atenția că nu a purtat centură de siguranță și l-au întrebat dacă are permis de conducere pentru un astfel de vehicul.

Inaugurarea ”Podului Crimeei” de către Putin, condamnată de SUA, UE şi Ucraina
Inaugurarea ”Podului Crimeei” de către Putin, condamnată de SUA, UE şi Ucraina

Statele Unite au ”condamnat” inaugurarea de către preşedintele rus Vladimir Putin a ”Podului Crimeei”, marţi, drept o încercare a Moscovei de a ”consolida anexarea ilegală” a acestui teritoriu ”care face parte din Ucraina”, relatează AFP, conform news.ro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.