Platforma de tranzacţionare a criptomonedelor FTX a intrat în procedura de faliment. Șeful companiei a demisionat

FTX
Shutterstock

Platforma de schimb de criptomonede FTX, una dintre cele mai mari din lume, a anunțat vineri că a cerut protecția legii falimentului în Statele Unite și că fondatorul companiei, Sam Bankman-Fried, a demisionat din funcția de director general.

Într-un comunicat oficial, FTX a transmis că procedura de faliment cuprinde platforma de tranzacționare crypto, fondul de tranzacționare crypto al FTX, Alameda Research, precum și alte 130 de firme afiliate, parte a FTX Group, potrivit The Guardian.

Potrivit CNBC, dosarul de intrare faliment a arătat că FTX are peste 100.000 de creditori, active cuprinse între 10 și 50 de miliarde de dolari, precum și datorii între 10 și 50 de miliarde de dolari.

Volumul tranzacțiilor la FTX până în acest an a fost de 627 de miliarde de dolari, conform site-ului cripto CoinGecko, plasându-l în primele cinci exchange-uri.

În comunicatul de presă, FTX a anunțat că Bankman-Fried, în vârstă de 30 de ani, și-a dat demisia din funcția de director executiv și va fi înlocuit de John J Ray III, un avocat american care a devenit cunoscut anterior când a fost numit în 2004 pentru a supraveghea lichidarea Enron, din Texas, companie energetică care s-a prăbușit în 2001, după ce a fost dezvăluită o fraudă financiară masivă.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Acest demers încheie o săptămână foarte agitată pentru FTX, după ce clienţii s-au grăbit să-şi retragă fondurile, în urma apariţiei unor zvonuri potrivit cărora FTX şi alte firme conduse de Sam Bankman-Fried se află pe un teren financiar şubred.

Milliardarul Bankman-Fried, una dintre vedetele pieţeie cripto, a încercat să găsească un plan de salvare, sperând ca FTX va fi preluată de Binance, o platformă rivală de criptomonede, dar planul nu a funcţionat, potrivit News.ro.

Miliardarul american Sam Bankman-Fried, în vârstă de numai 30 de ani, era considerat unul dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi antreprenori din lumea criptomonedelor. El şi-a pierdut într-o singură zi 94% din averea.

Firma de tranzacţionare a lui Bankman-Fried, Alameda Research, a cerut, de asemenea, protecţia falimentului. Surse citate de Reuters au declarat că aceasta a fost parţial în spatele problemelor FTX şi se pare că datorează FTX aproximativ 10 miliarde de dolari.

Prăbuşirea FTX marchează o răsturnare uimitoare de situaţie pentru companie şi pentru fondatorul acesteia, Sam Bankman-Fried, care până de curând a fost aclamat drept un investitor prodigios şi a fost comparat adesea cu miliardarul Warren Buffett.

Criza de la FTX alimentează îngrijorările cu privire la viitorul industriei criptomonedelor, care se confruntă cu sarcina dificilă de a recâştiga încrederea investitorilor, comentează Reuters.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri
Jaf armat la un hotel de lux de lângă Champs-Élysées. Angajații au fost bătuți și legați cu cabluri

Scene de groază lângă Champs-Élysées. Personalul unui renumit hotel de 5 stele din Paris a fost victima unui jaf armat în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Le Figaro.

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor
Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare, vandalizat de activiștii pentru drepturile animalelor

Primul portret oficial al regelui Charles realizat după încoronare a fost vandalizat.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.