Peste 200 de membri ai grupării mafiote 'Ndrangheta condamnați în mega-procesul anului. S-au cerut 5.000 de ani de închisoare

Ndrangheta
Twitter

Justiţia italiană a dat luni verdictul în mega-procesul intentat împotriva a peste 300 de presupuşi membri ai 'Ndrangheta, cea mai puternică mafie din Italia, care se bucură de un cvasi-monopol asupra traficului de cocaină în Europa, scrie The Guardian.

Doi "naşi" mafioţi au fost condamnaţi luni la 30 de ani de închisoare, iar un fost deputat la 11 ani de închisoare, în cadrul unui mare proces al membrilor 'Ndrangheta, care a avut loc în oraşul Lamezia Terme din sudul Italiei. Giancarlo Pittelli, care a fost parlamentar din partea partidului Forza Italia, fondat de fostul premier Silvio Berlusconi - decedat în iunie, a fost condamnat la 11 ani închisoare.

Foşti ofiţeri de poliţie au fost, de asemenea, condamnaţi, la fel ca şi un fost membru al unui consiliu regional.

În total, tribunalul a condamnat peste 200 de persoane pentru diverse infracţiuni, inclusiv asociere criminală, extorcare şi dare de mită, în ceea ce a fost descris ca fiind cel mai mare proces al mafiei din Italia din ultimele trei decenii.

Peste 300 de presupuşi membri ai unor organizaţii mafiote şi asistenţi ai acestora au fost interogaţi de la începutul anului 2021 în legătură cu acest vast dosar care implică mafia 'Ndrangheta.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Instanţa, prezidată de judecătoarea Brigida Cavasino, a acceptat în multe cazuri sentinţele recomandate de procuratură, care ceruse pedepse ce totalizau peste 4.700 de ani de închisoare.

Procesul a durat ore întregi.

Acuzaţiile au inclus omor, apartenenţă la o organizaţie criminală, trafic de droguri, spălare de bani şi coruperea de funcţionari publici.

AFACERI DE 55 DE MILIARDE DE DOLARI

 

'Ndrangheta, cu sediul în Calabria, unde a avut loc procesul, a trecut de la a treia grupare mafiotă ca mărime, după gruparea siciliană Cosa Nostra şi Camorra napoletană, la cea mai mare organizaţie criminală italiană, cu legături în întreaga lume. Traficul ilegal de cocaină în Europa este atribuit acestei organizaţii. Cifra de afaceri anuală globală a acestui trafic este estimată la 55 de miliarde de dolari. Un studiu realizat de Institutul de Cercetare Demoskopita în 2013 a estimat că este mai puternică din punct de vedere financiar decât Deutsche Bank şi McDonald's la un loc.

În cadrul procesului, au depus mărturie peste 50 de martori ai acuzării care au părăsit 'Ndrangheta şi au încălcat codul "omertà" al acesteia. Mulţi dintre ei trăiesc în prezent în cadrul unor programe de protecţie a martorilor. Se spune că 'Ndrangheta ar fi formată din 150 de familii.

Procesul 'Ndrangheta s-a concentrat în principal asupra familiei Mancuso. Doi şefi locali, Saverio Razionale şi Domenico Bonavota, au fost condamnaţi la câte 30 de ani de închisoare. Sentinţa nu a fost încă pronunţată împotriva şefului clanului, Luigi Mancuso, poreclit "Unchiul", care este judecat separat.

UN TRIBUNAL SPECIAL CONSTRUIT

 

Un tribunal de înaltă securitate a fost special construit într-o fostă centrală telefonică din oraşul Lamezia Terme pentru a găzdui acest proces, sala de judecată având 100 pe 35 de metri şi fiind instalate celule securizate pentru acuzaţi.

Verdictele marchează sfârşitul unui "mega-proces" de trei ani, desfăşurat în sala de judecată de înaltă securitate din sudul regiunii Calabria, construită special pentru a găzdui până la 350 de inculpaţi, 400 de avocaţi şi pentru a asculta 900 de martori care au depus mărturie împotriva unei reţele extinse.

Deşi mai mult de 100 de persoane au fost achitate de către tribunalul din Lamezia Terme, sentinţa reprezintă una dintre cele mai importante lovituri date până în prezent împotriva puternicului sindicat al crimei organizate, care se bucură de un cvasi-monopol asupra comerţului european cu cocaină.

O OPERAŢIUNE SPECTACULOASĂ

 

Aproape toţi inculpaţii au fost arestaţi în decembrie 2019, după o anchetă de lungă durată care a început în 2016 şi a cuprins cel puţin 11 regiuni italiene. Aproximativ 2.500 de agenţi au participat la raidurile care s-au concentrat asupra suspecţilor din Vibo Valentia, Calabria, inima unei zone controlate în principal de clanul Mancuso al 'Ndrangheta.

O unitate de carabinieri de elită cunoscută sub numele de Cacciatori, care literalmente înseamnă "vânătorii", a arestat mai mulţi suspecţi care se ascundeau în buncăre situate în spatele unor scări culisante, trape ascunse şi guri de vizitare.

Un şef de poliţie, consilieri locali şi oameni de afaceri acuzaţi că au ajutat mafia au fost arestaţi, de asemenea, în Germania, Elveţia şi Bulgaria.

Nicola Gratteri, procurorul antimafia care a condus investigaţia, a declarat pentru The Guardian la momentul raidurilor că aceasta a fost cea mai mare operaţiune împotriva sindicatelor criminale de la mega-procesele din Palermo din anii 1986-1992, când procurorii sicilieni au pus 475 de persoane în boxa acuzaţilor.

Pentru acest proces, echipa lui Gratteri a strâns 24.000 de înregistrări telefonice şi conversaţii interceptate pentru a-şi susţine acuzaţiile.

Anchetatorii au furnizat numeroase dovezi ale tacticilor nemiloase şi opresive folosite de 'Ndrangheta pentru a controla comunităţi locale, inclusiv atacuri violente, extorcare, corupţie pentru contracte publice, stocare de arme, manipulare a alegerilor şi mită.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.