Peste 160 de copii au un nivel ridicat de plumb în sânge, după incendiul de la Notre Dame

Incendiu la Catedrala Notre Dame din Paris
Getty

Peste 160 de copii au fost depistați cu un nivel ridicat de plumb în sânge, după incendiul de la catedrala Notre-Dame din Paris, potrivit unui bilanț oficial publicat de autoritățile franceze.

În timpul incendiului care a devastat catedrala Notre-Dame în 15 aprilie, mai multe sute tone de plumb conţinute în fleşa octogonală în formă de „săgeată" şi în acoperiş s-au topit şi o parte din acest metal toxic s-a răspândit sub formă de particule, informează AFP, citat de Agerpres.

Printre noii copii testaţi, şase se situează în „pragul de vigilenţă" (25 până la 50 de micrograme de plumb pe litru de sânge) şi unul depăşeşte pragul de declarare obligatorie a saturnismului (50), fără să se poată atribui cu certitudine poluării provocate de incendiu.

Un copil este şcolarizat în învăţământul primar, într-un grup școlar parizian, închis la sfârşitul lunii iulie din cauza unei concentraţii de plumb în zona şcolii. În acest stadiu, nu este posibil să se spună cu certitudine că depăşirea pragului de 50 ľg/L la acest copil este legată de incendiul din catedrală.

„Există poate alte cauze, şi sora acestui copil, încadrată în grădiniţa din aceeaşi şcoală, are concentraţia sub 25", a explicat pentru AFP directorul general al Agenţiei regionale pentru sănătate din Ile-de-France, regiunea pariziană, Aurelien Rousseau, a cărui agenţie a publicat acest bilanţ.

Citește și
Primele imaginii din interiorul Catedralei Notre Dame - 6
Incendiu de la Notre Dame. Ce spun anchetatorii despre ipoteza unei „mâini criminale”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În afară de acest copil şi sora lui, alţi 162 de copii au fost depistaţi cu conţinut ridicat de plumb în sânge la data de 31 iulie.

Printre cei 82 de copii, care l-au avut înainte de 30 iunie, se ştia deja că 10 prezentau o rată de plumb în sânge - plombemie - cuprinsă în „pragul de vigilenţă" şi că unul depăşea 50 ľg/L.

În total, 145 se situează sub „pragul de vigilenţă".

Potrivit primăriei Parisului, 15 creşe şi şcoli situate în vecinătatea imediată sau mai depărtată a celebrei catedrale sunt vizate de măsuri de profilaxie extreme.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lucrările de reconstrucție la Catedrala Notre Dame au fost amânate. Motivul deciziei
Lucrările de reconstrucție la Catedrala Notre Dame au fost amânate. Motivul deciziei

Lucrările de reconstrucție la Catedrala Notre-Dame din Paris vor începe cel mai devreme peste nouă luni.

Incendiu de la Notre Dame. Ce spun anchetatorii despre ipoteza unei „mâini criminale”
Incendiu de la Notre Dame. Ce spun anchetatorii despre ipoteza unei „mâini criminale”

Parchetul francez a anunțat, miercuri, la finalul anchetei preliminare, că nu există niciun element care să confirme ipoteza unei „mâini criminale”, în cazul incendiului de la catedrala Notre Dame.

Prima slujbă în Catedrala Notre Dame, după incendiu. Preotul a purtat casă de protecție
Prima slujbă în Catedrala Notre Dame, după incendiu. Preotul a purtat casă de protecție

La două luni de la uriaşul incendiu care a devastat Catedrala Notre Dame, preoţii au ţinut pentru prima dată o slujbă în interiorul lăcaşului de cult.

Prima slujbă susţinută la Notre-Dame de Paris după incendiul de acum 2 luni. VIDEO
Prima slujbă susţinută la Notre-Dame de Paris după incendiul de acum 2 luni. VIDEO

Arhiepiscopul de Paris, monseniorul Michel Aupetit, celebrează sâmbătă după-amiaza prima slujbă după puternicul incendiu care a distrus parţial catedrala în urmă cu două luni, informează AFP.

Piscină pe acoperișul Catedralei Notre Dame. Reacția francezilor. GALERIE FOTO
Piscină pe acoperișul Catedralei Notre Dame. Reacția francezilor. GALERIE FOTO

Mai multe planuri controversate cu privire la restaurarea Catedralei Notre Dame i-au revoltat pe iubitorii clădirii-simbol a Parisului.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.