Persoanele vaccinate cu AstraZeneca nu pot intra la concertul lui Bruce Springsteen de pe Broadway

bruce springsteen
Getty

Persoanele vaccinate împotriva Covid-19 cu AstraZeneca nu vor putea participa la primul spectacol de pe Broadway de la începutul pandemiei, care va fi susţinut de Bruce Springsteen săptămâna viitoare.

Regulamentul pentru participarea la „Springsteen on Broadway”, pe 26 iunie, la teatrul St James, prevede ca cei care deţin bilete să dovedească imunizarea cu unul dintre cele trei vaccinuri anti-Covid aprobate de FDA (Food and Drug Administration) pentru utilizare de urgenţă: două doze cu Pfizer/BioNTech sau Moderna ori o singură doză cu Johnson & Johnson, conform News.ro.

Asta înseamnă că cei care au fost vaccinaţi cu serul dezvoltat de AstraZeneca şi Oxford, care nu este aprobat pentru folosire în SUA, dar este în Canada, Marea Britanie şi alte ţări, nu vor putea urmări reprezentaţia spectacolului pe care Springsteen l-a lansat în 2017.

Vestea nu a fost bine primită în Canada, unde Toronto Star a scris un articol critic cu titlul „Burn in the USA”, referire la una dintre cele mai cunoscute piese ale muzicianului în vârstă de 71 de ani, „Born in the USA”.

„Spectacolul trebuie să continue, dar dacă eşti vaccinat cu AstraZeneca nu eşti invitat”, a mai scris publicaţia, potrivit The Guardian.

Citește și
AstraZeneca
Vaccinare masivă în Brazilia pentru a testa eficacitatea unei singure doze de AstraZeneca
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Proprietarii teatrului, Jujamcyn, au spus că prevederea a fost impusă „la ordinul statului New York” şi că singura excepţie o reprezină minorii cu vârste mai mici de 16 ani, care trebuie să prezinte dovada unei test negativ la Covid-19 şi să fie însoţiţi de un adult cu schema completă de vaccinare.

Nu va fi obligatorie purtarea măştii, iar producătorii show-ului au subliniat că în sala cu 1.710 locuri nu va fi impusă distanţarea fizică.

„Springsteen on Broadway” este văzut ca un test pentru redeschiderea completă a Broadway-ului. Cele mai multe dintre spectacole vor reveni pe scenă începând cu luna septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Studiu: Vaccinurile Pfizer și AstraZeneca au o eficiență de peste 90% împotriva variantei Delta a coronavirusului
Studiu: Vaccinurile Pfizer și AstraZeneca au o eficiență de peste 90% împotriva variantei Delta a coronavirusului

Cele două doze ale vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca asigură o protecţie de peste 90% împotriva riscului de spitalizare pentru persoanele infectate cu varianta Delta a coronavirusului, potrivit unui studiu britanic, relatează AFP.

Vaccinare masivă în Brazilia pentru a testa eficacitatea unei singure doze de AstraZeneca
Vaccinare masivă în Brazilia pentru a testa eficacitatea unei singure doze de AstraZeneca

Locuitorii din municipiul brazilian Viana participă de duminică la un studiu de vaccinare masivă pentru a testa eficacitatea unei singure doze de ser de la AstraZeneca, au informat surse oficiale citate de EFE.

Un oficial EMA recomandă ca serul anti-COVID al AstraZeneca să nu mai fie administrat persoanelor de peste 60 de ani
Un oficial EMA recomandă ca serul anti-COVID al AstraZeneca să nu mai fie administrat persoanelor de peste 60 de ani

Ţările ar trebui să evite administrarea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca la persoanele de peste 60 de ani, a declarat Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA).

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.