Permisul sanitar a devenit operaţional în Franța, inclusiv pentru turişti

×
Codul embed a fost copiat

În pofida protestelor ample din ultimele săptămâni, guvernul francez a marşat până la capăt cu măsurile menite să-i excludă pe nevaccinaţi de la mai toate activităţile. Permisul sanitar a devenit operaţional, inclusiv pentru turişti.

Pe de altă parte, şeful Pentagonului i-a anunţat pe militarii americani că au răgaz până la mijlocul lunii septembrie să se imunizeze.

Franţa a făcut încă un pas hotărât către izolarea persoanelor nevaccinate. Atât francezii, cât şi turiştii trebuie să prezinte certificatul digital COVID pentru a intra în spitale, în restaurante, în cafenele sau pentru a călători cu trenul pe distanţe lungi.

Jean-Baptiste Djebbari, ministrul francez al Transporturilor: „Am decis să aplicăm permisul sanitar pe TGV-uri (trenurile de mare viteză, n.r.), trenurile interurbane și de noapte. Înainte de a urca în tren, se face o verificare prealabilă în gară. Brățările albastre pe care le-ați văzut ne vor permite să economisim timp”.

Şi în magazinele mari, accesul se face tot cu ajutorul permisului de sănătate.

Citește și
permis sanitar Franta
Permisul sanitar anti Covid este necesar aproape oriunde în Franța, inclusiv în magazine
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: „Cred că e un lucru bun. Îi face pe oameni mai responsabili, ne menţine mai sănătoşi şi face să se învârtă rotiţele economiei”.

Myriam Karmasine, locuitoare din Paris: „Ne adaptăm. Am fost informaţi pe toate canalele posibile. Ştiam că trebuie să prezentăm codul QR şi nu e nicio problemă”.

Dincolo de protestele masive din ultimele sâmbete, patronii din industria ospitalităţii ţin să-şi exprime rezervele.

Pierre Arnoux, proprietarul unui restaurant: „Fiecare are o profesie. Eu deţin un restaurant. Treaba mea e să-i fac pe clienţi să se simtă bine. Însă acum trebuie să le cer de la intrarea actele, dovada că au dreptul să bea ori să mănânce în localul meu. Asta mă afectează. Mă simt ca un poliţist”.

Permisul de sănătate era deja necesar în Franţa de la jumătatea lunii iulie pentru a merge la cinema, a vizita un muzeu sau a participa la un eveniment major. Cei care nu vor respecta regulile sau vor încerca să falsifice acest document vor primi o amendă de 135 Euro la prima abatere. La cea de-a două, amenda crește la 1.500 Euro.

Pentru a stimula vaccinarea, şi Germania vrea să pună capăt testării gratuite pentru Covid-19 în luna octombrie. Din martie, guvernul a oferit testarea gratuită pentru a face posibilă o întoarcere treptată la viaţa normală după carantina. Acum, însă, tot mai multe voci cer oprirea acestor cheltuieli din bani publici, în condiţiile în care vaccinurile sunt disponibile pentru toţi.

În Statele unite, s-a dublat numărul spitalizărilor în ultimele două săptămâni. La fel şi cel al deceselor.

Estefani Lopez, mama unui bebeluş de 11 luni, bolnav de COVID: „Mă înfurie faptul că mulţi iau pandemia în glumă. Nu e glumă, e cât se poate de serios!”

Cel mai rău sta Florida, care raportează zi de zi record de infectări.

Dr. Jonathan Reiner, profesor de medicină la Universitatea George Washington: „În Florida, rata de infectare e aşa de mare, de parcă ar fi altă ţară. Cred că ar trebui să luăm în calcul să nu le mai permitem celor din Florida să iasă din statul lor”.

Grija cea mai mare a experţilor este proliferarea noilor tulpini.

Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase din SUA: „Suntem vulnerabili dacă dăm virusului şansa să continue să se schimbe, pentru că permite apariţia unor noi mutaţii, care ar putea putea trece de protecţia oferită de vaccin”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În timp ce numărul cazurilor de COVID crește, autoritățile caută noi metode să îi convingă pe români să se vaccineze
În timp ce numărul cazurilor de COVID crește, autoritățile caută noi metode să îi convingă pe români să se vaccineze

Românii care de acum încolo vor face un ser anti-COVID vor beneficia de tichete în valoare de 100 de lei şi pot participa la tombole, când vor avea schema completă de vaccinare.

Permisul sanitar anti Covid este necesar aproape oriunde în Franța, inclusiv în magazine
Permisul sanitar anti Covid este necesar aproape oriunde în Franța, inclusiv în magazine

Vaccinarea, testarea anti-COVID sau o dovadă a trecerii prin boală sunt de acum necesare pentru mai toate activităţile din Franţa. Permisul sanitar a devenit operaţional în această ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.