Pentagonul: ”Nu am văzut niciun element care ar demonstra că forţele belaruse au intrat în Ucraina” VIDEO

belarus
Anadolu Agency / Getty

Statele Unite nu au constatat niciun semn care să indice prezenţa soldaţilor belaruşi în Ucraina, în pofida sprijinului pe care Minsk îl acordă Moscovei, a asigurat vineri Pentagonul, transmite AFP.

"Nu am văzut niciun element care ar demonstra că militarii sau forţele belaruse au intrat în Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby.

 

"Asta nu înseamnă că nu s-ar putea întâmpla", a avertizat însă Kirby, adăugând că a luat notă de declaraţiile recente ale preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, care a menţionat posibilitatea ca armata sa să vină în ajutorul forţelor ruse.

Rusia a invadat Ucraina și de pe teritoriul Belarusului

Pentru a-şi desfăşura ofensiva în Ucraina, forţele ruse au intrat din propriul teritoriu, din Crimeea anexată, dar şi din Belarus, unde soldaţii ruşi au fost desfăşuraţi, oficial, pentru "exerciţii".

Citește și
Joe Biden
Joe Biden: ”Războiul lui Putin împotriva Ucrainei nu va fi niciodată o victorie. A eșuat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preşedintele Lukaşenko, care conduce Belarusul cu o mână de fier din 1994, a anunţat pe 1 martie că a ordonat desfăşurarea de forţe suplimentare în sud, la graniţa cu Ucraina.

Chiar dacă Belarus serveşte drept bază din spatele frontului pentru armata rusă, militari din Belarus nu participă la ofensiva Moscovei, afirmă regimul de la Minsk.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Joe Biden: ”Războiul lui Putin împotriva Ucrainei nu va fi niciodată o victorie. A eșuat”
Joe Biden: ”Războiul lui Putin împotriva Ucrainei nu va fi niciodată o victorie. A eșuat”

Preşedintele american Joe Biden afirmă că Vladimir Putin ”a eşuat” în ceea ce şi-a propus până acum - să ocupe rapid Ucraina, să destrame NATO, UE şi SUA. ”Războiul lui Putin împotriva Ucrainei nu va fi niciodată o victorie”, susţine Biden.

Război în Ucraina, ziua 16. Kuleba: „Putin nu este capabil să învingă armata ucraineană”
Război în Ucraina, ziua 16. Kuleba: „Putin nu este capabil să învingă armata ucraineană”

Război în Ucraina, ziua 16. Rusia și Ucraina sunt departe de a face pace, deși ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, au discutat, joi, în Turcia.

Biden și Occidentul anunță noi sancțiuni. Caviarul, vodka și diamantele nu vor mai fi importate din Rusia
Biden și Occidentul anunță noi sancțiuni. Caviarul, vodka și diamantele nu vor mai fi importate din Rusia

Președintele american Joe Biden a anunțat, vineri, că SUA, marile puteri din G7 și Uniunea Europeană revocă statutul națiunii celei mai favorizate pentru Rusia, care se referă la relații comerciale normale și permanente.

Vladimir Putin: „Există schimbări pozitive în negocierile cu Ucraina”. Ce condiții impune Rusia pentru încetarea focului
Vladimir Putin: „Există schimbări pozitive în negocierile cu Ucraina”. Ce condiții impune Rusia pentru încetarea focului

În acest timp, Vladimir Putin a spus că „există schimbări pozitive în negocierile cu Ucraina”. El s-a întâlnit cu omologul său belarus, Alexander Lukașenko, la Moscova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.