Pedeapsa primită de un polițist care a torturat doi afro-americani cu un vibrator, pistoale cu șocuri electrice și o sabie

politist sua
Shutterstock

Un fost poliţist din Mississippi găsit vinovat pentru torturarea a doi afro-americani împreună cu mai mulţi dintre colegii săi albi, a fost condamnat marţi la 20 de ani de închisoare.

Acest poliţist, Hunter Elward, şi cinci dintre colegii săi au recunoscut în august că au torturat cele două victime timp de două ore cu un vibrator, pistoale cu şocuri electrice (taser) şi o sabie, Elward ajungând până la a împuşca una dintre victime în gură.

Hunter Elward, 31 de ani, a fost condamnat la 241 de luni de închisoare, iar Jeffrey Middleton, în vârstă de 46 de ani, la 17 ani şi jumătate.

Ceilalţi patru inculpaţi îşi vor primi pedeapsa miercuri şi joi.

"Departamentul de Justiţie îi va trage la răspundere pe agenţii care încalcă drepturile constituţionale şi astfel trădează încrederea populaţiei", a reacţionat într-un comunicat procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Citește și
Simona Halep
VIDEO Prima reacție a Simonei Halep, după ce a pierdut meciul cu Paula Badosa: ”Hai, că nu-s aşa rea”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ianuarie 2023, aceşti şase poliţişti aparţinând unei echipe renumite pentru brutalitatea sa au intrat "fără mandat sau justificare" într-o casă din Braxton, un orăşel din Mississippi, unde le fusese raportată o activitate suspectă, potrivit documentelor judiciare.

Găsind acolo doi bărbaţi de culoare, i-au încătuşat şi au proferat "insulte rasiale".

Potrivit acuzării, aceştia le-au agresat sexual pe cele două victime cu un vibrator şi le-au provocat 17 şocuri cu pistoalele electrice. De asemenea, i-au umilit obligându-i să înghită alcool, ulei de gătit, lapte şi alte lichide.

Acest calvar, care a durat aproximativ două ore, a culminat atunci când Hunter Elward a pus arma de serviciu în gura unuia dintre cei doi bărbaţi. Pentru a-l speria, a apăsat pe trăgaci după ce scosese un glonţ din încărcător. La o a doua tentativă, însă, un glonţ a pornit şi i-a rupt maxilarul victimei înainte de a ieşi prin ceafă, potrivit dosarului acuzării.

Poliţiştii au lăsat apoi victimele într-o baltă de sânge mai multe minute, în timp ce se puneau de acord pentru a acoperi acest abuz.

Echipa a distrus supravegherea video a locuinţei, unul dintre cartuşele folosite şi a încercat să ardă hainele victimelor pentru a face probele să dispară, potrivit acuzării.

Agenţii au plantat, de asemenea, un pistol cu alice asupra uneia dintre victime şi metamfetamină la faţa locului pentru a justifica intrarea lor în casă.

Apoi au redactat rapoarte false şi au minţit în mod repetat anchetatorii, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
China a lansat un satelit de retransmisie a semnalelor pentru o misiune pe partea ascunsă a Lunii
China a lansat un satelit de retransmisie a semnalelor pentru o misiune pe partea ascunsă a Lunii

China a lansat, miercuri, un satelit care va acţiona ca o punte de comunicaţii între operaţiunile terestre de pe Pământ şi o viitoare misiune pe partea ascunsă a Lunii.

 

VIDEO Prima reacție a Simonei Halep, după ce a pierdut meciul cu Paula Badosa: ”Hai, că nu-s aşa rea”
VIDEO Prima reacție a Simonei Halep, după ce a pierdut meciul cu Paula Badosa: ”Hai, că nu-s aşa rea”

Simona Halep a vorbit, marţi noapte, despre cum s-a simţit la primul meci după revenirea în urma suspendării de 18 luni - meci pe care l-a pierdut, după două ore de luptă cu Paula Badosa la Miami Open.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.