Pedeapsa primită de românul acuzat că şi-a ucis iubita cu o foarfecă la Londra

ioan campeanu
Metropolitan Police

Bărbatul român acuzat că şi-a înjunghiat mortal cu o foarfecă iubita însărcinată, crimă comisă la 1 iunie 2018 în nordul Londrei, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a relatat joi agenţia Press Association, conform Agerpres.

Potrivit acuzării, la 1 iunie anul trecut Ioan Câmpeanu, pe atunci în vârstă de 43 de ani, a atacat-o pe iubita sa Andra Hilitanu (28 de ani) în baia apartamentului lor din Neasden, în nord-vestul Londrei.

După această agresiune, Câmpeanu s-a plimbat cu automobilul în zona centrală a Londrei, revenind după aproape două ore în apartamentul respectiv şi apelând numărul pentru situaţii de urgenţă 999 pentru a anunţa moartea iubitei sale şi a se autodenunţa. ''Este moartă, eu am ucis-o'', s-a autodenunţat Câmpeanu.

Femeia, care era însărcinată în şapte luni, a suferit răni multiple, printre care patru tăieturi la gât, una fiindu-i fatală.

Instanţa a aflat că Andra Hilitanu ar fi putut 'supravieţui' celor 40 de răni suferite şi că este posibil ca ea să fi decedat după cel puţin 20 de minute.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Judecătorii au respins declaraţia lui Câmpeanu conform căreia victima şi-a provocat răni în zona pelvisului întrucât nu îşi dorea copilul.

''Acesta a fost un atac brutal şi prelungit în care nu aţi arătat niciun fel de milă. Teroarea şi agonia pe care ea (Andra Hilitanu) trebuie să le fi suferit sunt îngrozitor de imaginat'', a declarat judecătorul de caz.

Ioan Câmpeanu mai fusese condamnat în România şi Marea Britanie pentru jaf şi furt, folosind banii astfel obţinuţi pentru a cumpăra drogurile de care era dependent.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.