Pățania unei femei care a adormit în avion în timpul zborului: ”Am crezut că e un coșmar”

×
Codul embed a fost copiat

O femeie care a adormit la bordul unui avion al companiei Air Canada s-a trezit singură în aparatul de zbor aflat la sol şi cu luminile stinse, aparent uitată în avion de echipaj, relatează luni AFP.

Într-un mesaj distribuit de o prietenă pe pagina de Facebook a Air Canada, Tiffani Adams povesteşte că se afla într-un avion care efectua o cursă Quebec-Toronto când a adormit, la scurt timp după decolare, pe unul dintre rândurile goale ale aparatului.

Ea s-a trezit în "întuneric total" după aterizare, avionul fiind remorcat în afara Aeroportului Internaţional Pearson din Toronto imediat după ce toţi pasagerii şi membrii echipajului au debarcat.

"Mi-am spus, am un coşmar (pentru că) serios cum se poate întâmpla acest lucru", a spus ea.

Tânăra a reuşit să ia legătura cu un prieten pe telefonul său mobil, înainte să rămână fără baterie.

Citește și
Incident major la bordul unui avion. O pasageră a vrut să intre în cabina piloților
Teroare la bordul unei aeronave. O pasageră a vrut să intre în cabina piloților
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"Am încercat să mă concentrez asupra respiraţiei şi să-mi controlez atacul de panică, în timp ce încercam să-mi încarc telefonul conectându-l la toate prizele USB pe care le-am găsit", a povestit ea. Fără succes: curentul electric fusese întrerupt.

Tânăra femeie a găsit în cele din urmă o lanternă în cabina de pilotaj şi a reuşit să deschidă una dintre uşile avionului, însă 15 metri o separau de sol.

Tiffani a putut în cele din urmă să atragă atenţia unui şofer de pe o maşină care transporta bagaje, cu ajutorul lanternei.

"A fost şocat, m-a întrebat cum au reuşit să mă lase în avion", a povestit ea. "Îmi pun şi eu aceeaşi întrebare", a afirmat femeia.

Air Canada şi-a cerut scuze pentru incidentul produs la începutul lunii iunie, a adăugat Adams, precizând că nu a mai reuşit să adoarmă de atunci din cauza şocului.

Compania a declarat pentru canalul CTV News că investighează incidentul, însă a refuzat să furnizeze alte detalii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Teroare la bordul unei aeronave. O pasagera a vrut sa intre in cabina pilotilor
Teroare la bordul unei aeronave. O pasagera a vrut sa intre in cabina pilotilor

Incident major la bordul unui avion de pasageri, al companiei low cost Jet2, care efectua o cursă Londra - Dalaman, Turcia. O pasageră a încercat să între în cabina piloților iar în ajutorul aeronavei au fost trimise două avioane de luptă Typhoon.

Teroare la bordul unei aeronave. O pasageră a vrut să intre în cabina piloților
Teroare la bordul unei aeronave. O pasageră a vrut să intre în cabina piloților

Incident major la bordul unui avion de pasageri, al companiei low cost Jet2, care efectua o cursă Londra - Dalaman, Turcia. O pasageră a încercat să între în cabina piloților iar în ajutorul aeronavei au fost trimise două avioane de luptă Typhoon.

Avion cu 9 oameni la bord prăbușit imediat după decolare. Nimeni nu a supraviețuit
Avion cu 9 oameni la bord prăbușit imediat după decolare. Nimeni nu a supraviețuit

Nouă persoane au murit, vineri, în urma prăbuşirii unui avion de agrement pe aerodromul Dillingham Airfield, din Hawaii, au transmis autorităţile locale.

Iranul anunță că a evitat doborârea unui avion SUA cu 35 de militari la bord
Iranul anunță că a evitat doborârea unui avion SUA cu 35 de militari la bord

Iranul anunță că a evitat doborârea unui avion al SUA, cu 35 de militari americani la bord, care escorta drona distrusă joi.

Compania aeriană care oferă bilete cu un dolar pentru SUA. Condiţia pusă pasagerilor
Compania aeriană care oferă bilete cu un dolar pentru SUA. Condiţia pusă pasagerilor

Ofertă controversată lansată de o linie aeriană din Mexic.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.