Paşaportul devine obligatoriu, în locul cărţii de identitate, începând de vineri, la intrarea în Regatul Unit

Marea Britanie
Shutterstock

Paşaportul devine obligatoriu, în locul cărţii de identitate, începând de vineri, la intrarea în Regatul Unit.

Paşaportul devine obligatoriu, începând de vineri, la intrarea în Regatul Unit, una dintre consecinţele Brexitului, care a intrat în vigoare în acest an, o măsură anunţată la vremea respectivă şi care schimbă puternic obiceiurile turiştilor şi călătorilor de afaceri, transmite News.ro.

Turişti şi oamenii de afaceri europeni nu mai pot, începând de vineri, să treacă vama în Regatul Unit doar cu cartea naţională de identitate.

Această nouă măsură este valabilă pentru toţi europenii, inclusiv pentru minori, iar paşaportul este necesar să fie valabil pe toată perioada călătoriei pe teritoriul britanic.

Există, însă şi trei excepţii de la această regulă, şi anume când călătorul deţine un permis valid de muncă transfrontalier, este autorizat să primească îngrijiri de sănătate în Regatul Unit sau deţine un permis familial printr-un program UE prin care se duce la familia sa.

Citește și
Sofer
Salariile tentante cu care britanicii încearcă să atragă șoferii de TIR români. „Nu putem spune nu ofertelor”
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Numai în aceste trei cazuri, cartea de identitate este suficientă pentru trecerea frontierei în Regat.

În privinţa unor sejururi mai mari de şase luni de zile, în funcţie de motivul călătoriei, călătorii sunt obligaţi să ceară o viză autorităţilor britanice.

Guvernul lui Boris Johnson a postat pe site un formular online care permite verificarea acestei obligaţii unei călătorii.

Aceste reglementări urmează să se modifice în anii următori, prin implementarea unui sistem de autorizare electronică a călătoriei, până la sfârşitul lui 2024.

Pe de altă parte, britanicii instalaţi în Franţa, au termen până joi să ceară un titlu de sejur, în cazul în care vor să rămână, relatează postul de radio Europe1.

În Franţa, la Gouarec, în Côtes d'Armor, comunitatea britanică obţine, cu câteva excepţii, un titlu de sejur, un document obligatoriu, începând de la 1 ianuarie, pentru a putea rămâne pe teritoriul francez după Brexit.

Numeroşi britanici s-au instalat în Poitou-Charentes, Dordogne şi Bretagne.

Debbie, la fel ca alţi 15.000 de britanici instalaţi în Bretagne, s-a simţit departe şi izolată în timpul crizei Covid-19, însă şi-a cerut un titlu de sejur pentru a rămâne în Franţa.

”Le urez noroc cu Brexitul. Aţi văzut ce nebunie? Nu, eu, aici, sunt ca în Anglia pe când eram copil. Este calm şi suntem integraţi”, declară ea.

Debbie este angajată a unui magazin alimentar englezesc din satul în care locuieşte. Ea povesteşte despre întâlnirile la prefectură împreună cu patroana sa, Maggie, care are o asociaţie de dialog franco-engleză şi îi ajută pe compatrioţii săi la luarea amprentelor digitale.

”Chiar dacă există un acord între cele două ţări, oamenii care erau cu adevărat îngrijoraţi au plecat deja să trăiască în Anglia”, declară Maggie.

Plecările sunt destul de sporadice, iar titlurile de sejur cerute urmează să fie acordate aproape toate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Polițistul din Marea Britanie care a violat-o și ucis-o pe Sarah Everard, condamnat la închisoare pe viață
Polițistul din Marea Britanie care a violat-o și ucis-o pe Sarah Everard, condamnat la închisoare pe viață

Un poliţist de 48 de ani a fost condamnat joi de justiţia britanică la închisoare pe viaţă pentru că a violat-o şi ucis-o în luna martie pe londoneza Sarah Everard, pe care a încătuşat-o înainte de a o răpi, scrie CNN.

Salariile tentante cu care britanicii încearcă să atragă șoferii de TIR români. „Nu putem spune nu ofertelor”
Salariile tentante cu care britanicii încearcă să atragă șoferii de TIR români. „Nu putem spune nu ofertelor”

Criză din Marea Britanie, unde magazinele și benzinăriile nu au mai fost aprovizionate din lipsa de camionagii, devine o oportunitate pentru șoferii de TIR români, dornici să lucreze în Regatul Unit.

Șobolani de mărimea unor pisici invadeaza casele din UK prin toalete
Șobolani de mărimea unor pisici invadeaza casele din UK prin toalete

Șobolani imenși, de mărimea unor pisici, au inceput să invadeze casele englezilor, unii ajungând în locuințe chiar prin toalete.

Stocul benzinăriilor din Marea Britanie se epuizează în 24 de ore. Boris Johnson cere oamenilor să cumpere mai puțin
Stocul benzinăriilor din Marea Britanie se epuizează în 24 de ore. Boris Johnson cere oamenilor să cumpere mai puțin

De șase zile, britanicii stau la cozi uriașe la benzinării, care se închid imediat ce se termină carburantul.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.