Parlamentul European cere ca Uniunea Europeană să ia măsuri pentru combaterea prostituţiei

parlamentul european
Shutterstock

Parlamentul European a cerut, joi, din partea UE măsuri pentru combaterea prostituţiei şi, în acest context, politici care să elimine sărăcia, informează un comunicat de presă.

 

Reunit în sesiune plenară la Strasbourg, legislativul european a adoptat cu 234 de voturi pentru, 175 împotrivă şi 122 de abţineri un raport privind prostituţia în UE, implicaţiile transfrontaliere şi impactul asupra egalităţii de gen şi drepturilor femeilor, scrie Agerpres.

Raportul subliniază că asimetria dintre normele naţionale în cadrul UE privind prostituţia, având în vedere natura transfrontalieră a acesteia, face să existe mai multe victime ale traficului în scopul exploatării sexuale şi creează un teren fertil de operare pentru crima organizată.

Statele membre ar trebui să evalueze legislaţia existentă pentru a evita orice lacune care le permit infractorilor să acţioneze cu impunitate, în timp ce Comisia ar trebui să elaboreze orientări comune la nivelul UE care să garanteze drepturile fundamentale ale persoanelor care se prostituează, atrage atenţia PE.

Prostituţia şi traficul în scopul exploatării sexuale sunt posibile pentru că există o cerere pentru ele, notează eurodeputaţii. Reducerea cererii este, prin urmare, esenţială pentru prevenirea şi reducerea traficului de persoane şi trebuie făcută într-un mod care să nu dăuneze celor ce se prostituează, spun ei. PE solicită statelor membre să ia măsuri urgente pentru a combate publicitatea online care încurajează direct sau indirect prostituţia sau încearcă să atragă clienţi.

Citește și
clan de interlopi romani in irlanda
Interlopii români care au speriat Irlanda. S-au îmbogățit obligând femei să se prostitueze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Eurodeputaţii solicită, de asemenea, sprijin şi cooperare cu poliţia şi alte agenţii de aplicare a legii, servicii sociale şi medicale şi ONG-uri pentru a aborda traficul şi exploatarea sexuală şi pentru a proteja femeile care se prostituează.

Potrivit europarlamentarilor, înrăutăţirea situaţiei sociale şi economice din cauza COVID-19 şi actuala criză energetică şi a costului vieţii au sporit toate formele de abuz şi violenţă împotriva femeilor, inclusiv exploatarea sexuală, multe femei aflate în situaţii vulnerabile fiind împinse în sărăcie şi excluziune socială.

Parlamentul European cere politici eficiente împotriva sărăciei şi îşi doreşte să îmbunătăţească protecţia socială, să combată eşecul şcolar, să promoveze educaţia şi stabilirea unor politici incluzive care să sprijine abilitarea femeilor şi independenţa economică, împreună cu măsuri care îi condamnă pe cei care exploatează.

Persoanele care se prostituează se confruntă cu ameninţarea constantă a persecuţiei poliţieneşti şi judiciare şi sunt marginalizate şi stigmatizate, notează raportul, ceea ce le împiedică adesea capacitatea de a căuta dreptate. Eurodeputaţii solicită acces deplin la servicii sociale şi de sănătate de înaltă calitate, precum şi la sistemul de justiţie şi la căile de ieşire din prostituţie.

Astăzi, Parlamentul le dă glas oamenilor, în special femeilor, care au fost în mod tradiţional trecuţi cu vederea, marginalizaţi şi stigmatizaţi în societăţile noastre. Suntem alături de cei care au avertizat de mult timp cu privire la realitatea prostituţiei. Acest raport prezintă motivele marii majorităţi a celor care ajung să se prostitueze şi evidenţiază calea de urmat: crearea de programe şi alternative de ieşire, eradicarea sărăciei şi a excluziunii sociale, eliminarea stereotipurilor şi inegalităţilor şi reducerea cererii prin abordarea problemei clienţilor”, a declarat raportoarea pe acest dosar, eurodeputata germană socialistă Maria Noichl.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat din Prahova, arestat pentru traficarea unor minore. Fetele erau imobilizate cu cătuşe
Bărbat din Prahova, arestat pentru traficarea unor minore. Fetele erau imobilizate cu cătuşe

Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţia de trafic de minori, după ce a obligat două minore să practice prostituţie şi videochat.

Interlopii români care au speriat Irlanda. S-au îmbogățit obligând femei să se prostitueze
Interlopii români care au speriat Irlanda. S-au îmbogățit obligând femei să se prostitueze

Un clan din România este acuzat că a dezvoltat o rețea ilegală de prostituție pe teritoriul Irlandei și ar fi câștigat sume importante de bani. 38 de perchezitii au avut loc în Gorj, Vâlcea și în municipiul București, iar 30 de persoane au fost duse la au

Averea acumulată de o familie din Buzău care a înființat o rețea de prostituție în Europa, pentru un trai luxos
Averea acumulată de o familie din Buzău care a înființat o rețea de prostituție în Europa, pentru un trai luxos

Cinci persoane au fost arestate preventiv într-un dosar în care procurorii DIICOT Buzău fac cercetări pentru trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, potrivit News.ro.

„O prostituție profesională
„O prostituție profesională". Avertismentul liderului Europol, după protestele polițiștilor și angajaților din penitenciare

Aproximativ 2.000 de polițiști și angajați din sistemul național de penitenciare le-au cerut azi miniștrilor de Interne și Muncii să-și dea demisia.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.