Papa Francisc face o vizită istorică în Irak. Este primul Suveran Pontif care ajunge în țara musulmană

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc a început vineri o vizită istorică în Irak, țară predominant musulmană. Este primul Suveran Pontif care ajunge pe acest teritoriu.

În ciuda riscurilor de securitate și sanitare, capul Bisericii Catolice va petrece aici 4 zile. Vizita începe în capitala Bagdad și continuă în orașele Mosul şi Erbil.

Pe stadionul din Erbil va fi oficiată dumincă o slujbă, în fața a 10.000 de oameni. Suveranul Pontif le-a transmis irakienilor că vine în țara lor ca un "pelerin al păcii", numind acest popor "o familie unică de musulmani, evrei şi creştini".

Papa Francisc: ”Ajunge cu violenţele, extremismele, facţiunile, intoleranţele!”

 

”Să tacă armele! Răspândirea lor să fie limitată, aici şi peste tot!”, a tunat vineri Papa Francisc, care a denunţat ”barbariile smintite” ale Statul Islamic (SI) şi corupţia care subminează Irakul, o ţară sfârşiată de 40 de ani de violenţă, al cărei ultim episod este ascensiunea grupării jihadiste, înfrânte în 2017, relatează AFP.

Citește și
Papa Francisc
Papa Francisc urmează să se vaccineze săptămâna aceasta: „Fără vaccin te joci cu viața ta”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Suveranul Pontif a sosit vineri la Bagdad, după 15 luni în care nu a efectuat nicio vizită în străinătate.

În alocuţiunea sa, Suveranul Pontif a arătat cu degetul corupţia din Irak, Mesopotamia antică, ”leagănul civilizaţiei”.

”Trebuie în acelaşi timp să edificăm justiţia, să creştem cinstea, transparenţa şi să consolidăm instituţiile” în vederea ”luptei împotriva plăgii corupţiei, abuzurilor de putere şi ilegalităţii”, a subliniat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume.


 

Papa denunţă "barbariile nebuneşti şi inumane" ale Stat Islamic împotriva minorităţii yazidi din Irak

 

 

Papa Francisc a denunţat vineri, la Bagdad, "barbariile nebuneşti" ale grupării jihadiste Stat Islamic din 2014 împotriva minorităţii yazidi, din rândul căreia mii de femei au fost reduse la sclavie sexuală, relatează AFP.

"Nu pot să nu-i amintesc pe yazidi, victime inocente ale unor barbarii nebuneşti şi inumane, persecutaţi din cauza apartenenţei lor religioase şi a căror identitate şi chiar supravieţuire au fost ameninţate", a declarat el în cadrul unui discurs către autorităţile irakiene.

Duminică, papa va participa la o rugăciune ecumenică la Ur, locul de naştere al profetului Avraam, prezentat de tradiţie drept părintele monoteismului, împreună cu demnitari yazidi, şiiţi, sunniţi şi sabeeni.

Şeful anchetatorilor ONU care investighează posibilitatea tragerii la răspundere pentru "genocid" Karim Khan a declarat vineri că vizita papei dă "un mesaj de uniune, de pace şi de coexistenţă între comunităţi în Irak".

"Vizita Sfântului Părinte la Mosul şi la Qaraqosh", oraşe "devastate de crimele SI, va fi un moment profund şi personal pentru creştinii din Irak", a adăugat el. Iar acest lucru va sublinia că "fiecare viaţă contează", a mai spus şeful misiunii, care a început deja examinarea zecilor de gropi comune, în special pentru morţii din comunitatea yazidi din Irak.

"Determinarea noastră comună de a promova justiţia, toleranţa şi reconcilierea este cel mai bun mod de a combate moştenirea SI", a conchis responsabilul citat, prezent la momentul discursului papal către oamenii politici şi diplomaţi la Bagdad.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Papa Francisc crede că va muri la Roma.
Papa Francisc crede că va muri la Roma. "Voi fi papă, în exerciţiul funcţiunii sau emerit"

Papa Francisc se vede murind la Roma, încă suveran pontif, fără să se întoarcă să trăiască în Argentina natală, potrivit unui interviu retranscris într-o carte intitulată "Sănătatea papilor".

Papa Francisc urmează să se vaccineze săptămâna aceasta: „Fără vaccin te joci cu viața ta”
Papa Francisc urmează să se vaccineze săptămâna aceasta: „Fără vaccin te joci cu viața ta”

Papa Francisc se va vaccina anti-Covid-19 săptămâna aceasta, la câteva zile după ce medicul său personal a murit din cauza complicațiilor cauzate de virus.

Papa Francisc a semnat un decret ce permite femeilor să ocupe mai multe funcţii în Biserica Catolică
Papa Francisc a semnat un decret ce permite femeilor să ocupe mai multe funcţii în Biserica Catolică

Papa Francisc a semnat luni un decret care le permite acestora, în mod oficial, să devină cititoare de liturghie, servitoare de altar şi distribuitoare de împărtăşanie, informează Reuters.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.