Papa Francisc a împlinit 87 de ani. Cum și-a sărbătorit Papa de la Roma ziua de naștere

papa francisc
Profimedia

Papa Francisc a împlinit, duminică, onorabila vârstă de 87 de ani. Papa de la Roma a marcat acest eveniment alături de aproape 200 de familii.

 

Cu ocazia împlinirii vârstei de 87 de ani, Papa Francisc a luat parte la petrecerea de ziua sa de naştere, organizată la Vatican de Dispensarul de Pediatrie Santa Marta, ce oferă sprijin mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate.

Conform tradiţiei stabilite încă de la prima aniversare de la Vatican a zilei de naştere a papei Francisc, în 2013, evenimentul festiv a inclus momente artistice susţinute de copii şi un scurt spectacol de circ urmat de o gustare şi de servirea unui tort, înainte de rugăciunea şi binecuvântarea Angelus.

„Vă transmit, în numele meu şi al tuturor italienilor, cele mai sincere şi afectuoase urări pentru bunăstarea voastră şi continuarea fructuoasă a Magisteriului", a declarat preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, în mesajul său adresat papei, transmite agenţia italiană de presă ANSA.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc vrea să simplifice ritualurile funerare papale şi îşi anunţă dorinţa de a fi îngropat în afara Vaticanului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Într-o lume în care, din nefericire, noi rivalităţi se adaugă conflictelor niciodată latente, activitatea voastră pastorală neîncetată continuă să le reamintească tuturor necesitatea de a clădi soluţii care să restabilească pacea, punând persoana - cu demnitatea sa inalienabilă - în centrul acţiunii comunităţii internaţionale", a adăugat şeful statului, conform Agerpres.

Papa Francisc a primit, de asemenea, urări ocazionate de ziua sa de naştere din partea premierului Giorgia Meloni, ai reprezentanţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, vicepremierului şi ministrului de Externe, Antonio Tajani, preşedinţiei Conferinţei Episcopale Italiene şi Episcopiei Romei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Chirurgul papei Francisc, suspectat de fals în înscrisuri. El a încasat sume care nu i se cuveneau
Chirurgul papei Francisc, suspectat de fals în înscrisuri. El a încasat sume care nu i se cuveneau

Chirurgul care l-a operat pe papa Francisc de două ori în ultimii ani este investigat, a indicat, joi, spitalul Gemelli din Roma, în urma unei informaţii dintr-un ziar potrivit căreia doctorul este urmărit penal pentru fals în înscrisuri.

Papa Francisc vrea să simplifice ritualurile funerare papale şi îşi anunţă dorinţa de a fi îngropat în afara Vaticanului
Papa Francisc vrea să simplifice ritualurile funerare papale şi îşi anunţă dorinţa de a fi îngropat în afara Vaticanului

Papa Francisc, care a evitat mare parte din fastul şi privilegiile de la Vatican, a decis să simplifice considerabil complicatele ritualuri funerare papale.

 

Papa Francisc face apel la unitatea religiilor pentru apărarea mediului
Papa Francisc face apel la unitatea religiilor pentru apărarea mediului

Papa Francisc a subliniat, duminică, necesitatea ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune distrugerii mediului înconjurător.

 

Papa Francis, discuţie „încordată” cu preşedintele israelian. Ce a discutat Suveranul Pontif despre războiul din Gaza
Papa Francis, discuţie „încordată” cu preşedintele israelian. Ce a discutat Suveranul Pontif despre războiul din Gaza

Papa Francisc a vorbit la telefon cu preşedintele israelian Isaac Herzog despre războiul Israel-Hamas, la sfârşitul lunii octombrie.

 

"Sunt în viaţă". Papa Francisc a anunţat că suferă de bronşită infecţioasă acută

Papa Francisc a anunţat, joi, că suferă de o formă de bronşită acută infecţioasă care l-a împiedicat să facă deplasarea la Dubai, în acest weekend, pentru summitul COP28 privind clima, informează News.ro, care citează AFP și Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă