Papa Francisc a fost externat, la 9 zile de la intervenţia chirugicală. Cum se simte acum suveranul pontif

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc a fost externat vineri dimineaţă, la nouă zile după ce a fost supus unei intervenţii chirugicale pentru repararea unei hernii abdominale, informează Reuters, citat de Agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a părăsit spitalul Gemelli din Roma într-un fotoliu rulant, făcând cu mâna reporterilor şi simpatizanţilor aflaţi la intrarea principală în timp ce se îndrepta către un autovehicul care îl aştepta.

„Papa este bine. Este într-o stare mai bună decât înainte”, le-a declarat Sergio Alfieri, chirurgul-şef care l-a operat pe papa Francisc pe 7 iunie, reporterilor aflaţi în faţa spitalului după plecarea suveranului pontif.

Alfieri a precizat că papa are o stare de sănătate care îi poate permite să călătorească. Suveranul pontif are programate călătorii în Portugalia la începutul lui august şi în Mongolia la sfârşitul aceleiaşi luni.

Audienţele papei au fost anulate până pe 18 iunie.

Citește și
Papa Francisc
Deși are probleme de sănătate, Papa Francisc nu vrea să ia în considerare retragerea. A 3-a spitalizare în doar 2 ani
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În mod tradiţional, papa Francisc nu are programate audienţe în iulie, lună în care singurele apariţii publice ale suveranului pontif sunt la rugăciunea de duminică. Va avea, aşadar, la dispoziţie întreaga lună viitoare pentru a se odihni înainte de călătoriile din august.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vaticanul anunță că Papa Francisc a petrecut o noapte „liniştită” în spitalul Gemelli din Roma, după operație
Vaticanul anunță că Papa Francisc a petrecut o noapte „liniştită” în spitalul Gemelli din Roma, după operație

Papa Francisc a petrecut o noapte „liniştită” în spitalul Gemelli din Roma după intervenţia chirurgicală la care a fost supus miercuri, a indicat Vaticanul joi.

Deși are probleme de sănătate, Papa Francisc nu vrea să ia în considerare retragerea. A 3-a spitalizare în doar 2 ani
Deși are probleme de sănătate, Papa Francisc nu vrea să ia în considerare retragerea. A 3-a spitalizare în doar 2 ani

Spitalizat pentru a treia oară în doi ani, Papa Francisc a fost supus unei intervenții chirurgicale abdominale - o operație de hernie, prin tehnica laparoscopică, sub anestezie generală, a precizat Vaticanul.

Papa Francisc, operat de urgență. Ce s-a întâmplat
Papa Francisc, operat de urgență. Ce s-a întâmplat

Papa Francisc în vârstă de 86 de ani, va fi operat de urgenţă, sub anestezie generală, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucţie intestinală, a anunţat Vaticanul, conform agenţiilor internaţionale de presă.  

Papa Francisc, internat din nou în spital
Papa Francisc, internat din nou în spital

Papa Francisc a fost internat pentru scurt timp la un spital din Roma pentru analize, apoi s-a întors la Vatican, scriu agențiile de presă din Italia, care citează martori.

Papa Francisc este din nou bolnav. Suveranul pontif și-a anulat programul pentru ziua de vineri
Papa Francisc este din nou bolnav. Suveranul pontif și-a anulat programul pentru ziua de vineri

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, și-a anulat tot programul pentru ziua de vineri din cauza unei febre, a transmis un purtător de cuvânt al Vaticanului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă