Pagubele în urma incendiilor din Australia sunt uriașe: „Costurile sunt fără precedent”

×
Codul embed a fost copiat

O jumătate de miliard de dolari. Este notă de plata, provizorie, după incendiile care pârjolesc Australia, de peste trei luni.

 

Practic, la atât se ridică daunele cerute până acum, de la asigurători, de către oamenii afectați de focuri. Pagubele reale pot fi însă mult mai mari.

Experţii estimează că peste un miliard de vietăţi au murit în flăcări, iar fumul ridicat de pe milioanele de hectare arse a ajuns peste oceanul Pacific, în Chile.

În scurtul răgaz oferit de ameliorarea condițiilor meteo, refugiații s-au întors să vadă ce a mai rămas din casele lor. Pentru mulți, realitatea este devastatoare.

Citește și
Fetita
O fetiță rămasă orfană primește casca de pompier a tatălui său, ucis în incendiile din Australia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Sydney, localnicii s-au trezit miercuri dimineață cu orașul acoperit de un fum greu, înecăcios, provenit de la incendiile de vegetație care au înconjurat metropola australiană. Flăcările au provocat devastări uriașe, iar norul de fum, vizibil din satelit, a traversat Pacificul și a ajuns până în Chile și Argentina.

Arnaldo Zuniga, meteorolog: „Fumul a venit dinspre ocean, din Australia și a traversat, în linie dreaptă aproximativ 13.000 de kilometri.”

Fumul a fost observat deasupra capitalei chiliene Santiago, iar meteorologii spun că va dura câteva zile până se va risipi complet. În Australia, în unele zone pârjolite, oamenii se întorc deja acasă, numai că pentru mulți, "acasă" se reduce acum la niște ruine arse. Un cuplu abia a scăpat cu viață.

Helena Wong, locuitor: „Am deschis o latură a casei, unde nu așteptam să ardă și am găsit o minge uriașă de foc. Atunci am luat-o la fugă. Când alergam, focul a venit din nou spre noi și mi-a topit partea din spate a pantofilor.”

Inclusiv pompierii, mulți dintre ei voluntari, aflați de luni de zile în lupta cu focul, sunt copleșiți.

Bărbat: „Mi se taie răsuflarea, uneori, când văd cu ce se confruntă oamenii aceștia. Mă gândesc ce aș fi simțit eu să fiu în locul lor.”

Bărbat: „Au fost deja depuse 8.500 de solicitări de daune pentru asiguratori, însumând 700 de milioane de dolari australieni. Se solicită despăgubiri pentru case și bunuri, pentru proprietăți comerciale avariate ori distruse, pentru mașini mistuite de flăcări.”

Și asta nu e tot. Focul nu a ales, mistuind de-a valma, case, magazine, sedii de firme, instituții publice.

Andrew Colvin, oficial: „Sunt mulți oameni care, chiar dacă nu și-au pierdut casele, nu mai au unde să meargă la muncă. Acești oameni nu știu când și dacă vor încasa următorul salariu. Costurile acestui dezastru sunt fără precedent.”

Pierderile umane sporesc dezastrul general.

Fetița unui pompier rămasă orfană a primit simbolic casca tatălui ei, la funeralii. Mai mulți "soldați ai focului" se numără printre cei aproape 30 de oameni care au pierit în incendii, de la izbucnirea acestei crize fără precedent, în Australia.

Efectele asupra faunei sunt și ele catastrofale. Experții estimează că un miliard de viețuitoare și-au pierdut viața în flăcări. O femeie care ține un sanctuar pentru canguri face o pledoarie zguduitoare pentru salvarea animalelor.

Rae Harvey, salvator „Nu am crezut că vom fi salvați, am crezut că vom arde de vii. Și noi și cangurii, care au personalități formidabile, sunt ca niște persoane. Oamenii nu înțeleg de fapt cum sunt cangurii și cât de mult contribuie la mediu. Când îi vezi cum se țin după tine cerând îmbrățișări. Sunt incredibil de sensibili. Ei sunt familia mea. Este ca și cum mi-aș fi pierdut familia.”

Numeroși australieni reproșează guvernului conservator că nu a intervenit la timp și nu a mobilizat armata mai devreme, dar și că nu ia în serios schimbările climatice. Pe de altă parte, mulți localnici din zonele devastate, fermierii, dar și pompierii voluntari dau vina pe o decizie din urmă cu câteva decenii. Atunci, tocmai la presiunea ecologiștilor, s-au luat măsuri de ocrotire a parcurilor naționale, cele mai multe și mai vaste din lume.

S-a renunțat astfel, la măsuri precum curățarea pădurilor și la arderile preventive, practicate de milenii, tocmai pentru a nu permite acumularea de vegetație uscată, combustibil ideal pentru incendii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pagube catastrofale după incendiile din Australia. Pe ce dau vina fermierii din zonă
Pagube catastrofale după incendiile din Australia. Pe ce dau vina fermierii din zonă

O jumătate de miliard de dolari, este nota de plată, provizorie, după incendiile care pârjolesc Australia, de peste 3 luni. Practic, la atât se ridică daunele cerute până acum, de la asiguratori ,de către oamenii afectaţi de focuri.

O fetiță rămasă orfană primește casca de pompier a tatălui său, ucis în incendiile din Australia
O fetiță rămasă orfană primește casca de pompier a tatălui său, ucis în incendiile din Australia

Peste 2.000 de case au fost distruse în incendiile devastatoare din Australia, care au curmat, în ultimele luni, cel puțin 25 de vieți omenești. In unele locuri, ploaia și temperaturile care au mai scăzut puțin au fost un ajutor nesperat pentru pompieri.

Incendiile din Australia aduc fenomene meteo neobișnuite pentru următorii 100 de ani
Incendiile din Australia aduc fenomene meteo neobișnuite pentru următorii 100 de ani

Incendiile devastatoare din Australia sunt şi în atenţia climatologilor din toată lumea, care anunţă că efectele se vor resimţi pe o perioadă de 100 de ani, la nivel global.

Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO
Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO

Imagini terifiante cu mii de dacavre de canguri și urși koala au fost filmate pe o șosea din statul australian New South Wales.

Scene de groază în Prahova. Trei familii au rămas fără locuințe în urma unor incendii
Scene de groază în Prahova. Trei familii au rămas fără locuințe în urma unor incendii

Patru case au fost mistuite de flăcări în Prahova într-o singură noapte, în urma unor incendii izbucnite din cauza unor coșuri de fum necurățate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.