Olaf Scholz: „Xi Jinping şi cu mine am reuşit să declarăm că nu trebuie folosite arme nucleare în războiul din Ucraina”

olaf scholz, xi jinping
Profimedia

Cancelarul german Olaf Scholz spune că declaraţia comună a sa şi a preşedintelui chinez, Xi Jinping, împotriva folosirii armelor nucleare în Ucraina a fost un motiv suficient pentru a merge în vizită la Beijing.

În cadrul unei reuniuni a social-democraţilor germani la Berlin, la o zi după vizita sa de 12 ore la Beijing, aspru contestată anterior, Scholz a salutat acordul cu preşedintele Xi Jinping de a se opune unei escaladări nucleare în războiul din Ucraina, relatează EPA și Reuters, citate de Agerpres.

''Pentru că guvernul chinez, preşedintele şi cu mine am reuşit să declarăm că nu trebuie folosite arme nucleare în acest război, numai acest lucru a făcut ca întreaga călătorie să merite", a spus cancelarul german.

Xi, care a obţinut al treilea mandat în urmă cu două săptămâni, a fost de acord că ambii lideri ''se opun în comun utilizării sau ameninţării cu utilizarea armelor nucleare'' în Ucraina, dar s-a abţinut să critice Rusia sau să ceară Moscovei să-şi retragă trupele.

Casa Albă a declarat în această săptămână că discuţiile repetate ale oficialilor ruşi despre posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina au generat îngrijorări la Washington că acest lucru ar putea deveni realitate. Ministerul rus de Externe a răspuns că ''prioritatea principală'' în lume ar trebui să fie evitarea unei confruntări între puterile nucleare, ''în actuala situaţie dificilă şi turbulentă''.

Citește și
Olaf Scholz și Xi Jinping
Vizită controversată a cancelarului german în China. Ce i-a transmis Xi Jinping lui Olaf Scholz în timpul întâlnirii
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Scholz, constestat pentru vizita sa în China

Scholz a fost primul lider al G7 care a vizitat China de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, însoţit de o importantă delegaţie de afaceri.

Călătoria a atras critici în Germania şi în rândul partenerilor săi europeni cu privire la dependenţa economică tot mai mare a Berlinului de Beijing şi pentru că a avut loc atât de curând după ce Xi şi-a întărit controlul asupra puterii în China luna trecută.

''Avem un plan clar şi îl urmăm până la capăt. Iar acest lucru înseamnă diversificarea pentru toate ţările cu care facem comerţ, în special, desigur, cu o ţară atât de mare şi care deţine o cotă atât de importantă din economia mondială'', a declarat Scholz, citat de Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Xi Jinping, avertisment categoric pentru Vladimir Putin. Liderul chinez pune presiune
Xi Jinping, avertisment categoric pentru Vladimir Putin. Liderul chinez pune presiune

Liderul chinez, Xi Jinping, a formulat cea mai directă critică la adresa războiului lui Vladimir Putin în Ucraina, avertizându-l să nu recurgă la arme nucleare.    

Vizită controversată a cancelarului german în China. Ce i-a transmis Xi Jinping lui Olaf Scholz în timpul întâlnirii
Vizită controversată a cancelarului german în China. Ce i-a transmis Xi Jinping lui Olaf Scholz în timpul întâlnirii

Cancelarul german Olaf Scholz a efectuat vineri o vizită în China, unde s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping. Scholz este primul lider G7 care a mers la Beijing în ultimii trei ani, scrie Reuters.

Xi Jinping, mesaj pentru Putin. „Mai avem încă multe de realizat”
Xi Jinping, mesaj pentru Putin. „Mai avem încă multe de realizat”

Prietenia dintre China şi Rusia are „perspective largi” de dezvoltare, iar cele două ţări „mai au multe de realizat înainte”, a subliniat luni preşedintele chinez Xi Jinping.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.