Oficialii de la Teheran se vor întâlni duminică noapte. Ce planuri au

Iran, program nuclear
Getty

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a declarat că oficialii din Republica Islamică plănuiesc să se întâlnească duminică noapte.

Ar urma ca ei să discute următorul pas din Acordul nuclear, ceea ar implica o rudecere şi mai mare a angajamentelor decât cea planificată inițial, potrivit Washington Post.

Abbas Mousavi a făcut aceste declarații duminică în timpul unei ședinte cu jurnaliștii, după atacul aerian american, în urma căruia generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis.

Mousavi a mai adăugat că pasul ar fi mult mai mare decât a fost planificat deoarece „în lumea politicii, toate evoluțiile sunt interconectate”.

Dacă ar fi luat, ar fi cel de-al cincilea pas pentru a încălca termenii Acordului nuclear din Teheran din 2015 cu puterile mondiale, ceea ce a determinat Iranul să limiteze operaţiunile de îmbogățire a uraniului în schimbul ridicării sancțiunilor economice.

Citește și
Motivul pentru care iranienii vor face test ADN pentru identificarea lui Soleimani
Rămășițele lui Soleimani, testate genetic. Cum a ajuns trupul generalului în Iran
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mousavi nu a explicat care ar putea fi acel pas.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Rămășițele lui Soleimani, testate genetic. Cum a ajuns trupul generalului în Iran
Rămășițele lui Soleimani, testate genetic. Cum a ajuns trupul generalului în Iran

Oficiali iranieni din Irak au anuțat că rămășițe ale generalului Qasem Soleimani au fost trimise în Iran, pentru a se efectua un test ADN.

Atac cibernetic împotriva unui obiectiv american, revendicat de „hackeri iranieni”
Atac cibernetic împotriva unui obiectiv american, revendicat de „hackeri iranieni”

Un grup care se prezintă drept „hackeri iranieni” a comis un atac cibernetic sâmbătă împotriva site-ului unei agenţii federale americane mai puţin cunoscute.

Generalul Soleimani, omagiat în Iran. Zeci de mii de oameni au invadat străzile
Generalul Soleimani, omagiat în Iran. Zeci de mii de oameni au invadat străzile

Zeci de mii de oameni s-au adunat, duminică, pe străzile din Ahvaz, unde a fost adus trupul neînsuflețit al generalului iranian Soleimani, ucis într-un raid american.

Semnul că Iranul se pregătește de război. Steagul arborat într-un loc sfânt
Semnul că Iranul se pregătește de război. Steagul arborat într-un loc sfânt

Iranul lansează un avertisment terifiant la adresa SUA, arborând pentru prima dată în istorie "steagul roșu al răzbunării" pe moscheea Jamkaran, ca un simbol al unui "război crâncen" ce va urma, scrie express.co.uk.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.