Oficial UE, despre al doilea val de COVID-19: "Nu vreau să creez o imagine apocaliptică"

coronavirus
Shutterstock

Un al doilea val de infecţie cu coronavirus în toată Europa este cât se poate de plauzibil, transmite directorului agenţiei UE însărcinată să consilieze guvernele cu privire la controlul COVID-19.

"Întrebarea este când şi cât de mare va fi acest al doilea val. Nu vreau să creez o imagine apocaliptică, dar cred că trebuie să fim realişti. Nu este momentul să vă relaxaţi complet", a declarat Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), potrivit The Guardian.

Ammon a precizat că virusul este încă în Europa, acesta circulând mult mai mult decât în ianuarie şi februarie.

Statele europene au redeschis deja activităţi comerciale, spaţii publice şi instituţii culturale în speranţa că cea mai gravă etapă a pandemiei a trecut deja, dar menţinând în continuare sub atentă monitorizare numărul de cazuri.

Până în prezent, Europa a înregistrat un număr de peste 1.300.000 de cazuri de infecţie.

Citește și
coronavirus
Distanțarea socială de 2 metri, insuficientă. Studiul ce contrazice recomandările oficiale
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Distanțarea socială de 2 metri, insuficientă. Studiul ce contrazice recomandările oficiale
Distanțarea socială de 2 metri, insuficientă. Studiul ce contrazice recomandările oficiale

Menţinerea unei distanţe de doi metri între persoane ar putea fi insuficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului în mediul exterior, sugerează un studiu publicat marţi în jurnalul ştiinţific Physics of Fluids.

Țara care a devenit un nou focar de coronavirus. Trump vrea să le interzică cetățenilor să intre în SUA
Țara care a devenit un nou focar de coronavirus. Trump vrea să le interzică cetățenilor să intre în SUA

Situaţia este tot mai sumbră în Brazilia, unde numărul celor răpuși de Covid a crescut cu aproape 1.200 în doar 24 de ore. În total, sunt peste 18.000 de decese.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.