Oferta propusă de Franța, ca Iranul să respecte acordul nuclear

Oferta propusă de Franța, ca Iranul să respecte acordul nuclear
Profimedia

Franţa a propus oferirea Iranului a unor linii de credit de circa 15 miliarde de dolari, în acest an, cu condiţia ca Teheranul să respecte din nou, în totalitate, prevederile acordului nuclear convenit în 2015 cu puterile occidentale.

Propunerea necesită acceptarea de către Statele Unite, au declarat surse occidentale şi iraniene, citate de Reuters.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves le Drian, a spus că discuţiile referitoare la liniile de credit, care ar fi garantate prin veniturile obţinute de Iran din vânzările de petrol, continuă, dar că acceptatea lor de către Statele Unite este crucială.

„Ideea este oferirea unei linii de credit garantată prin petrol, în schimbul revenirii la respectarea acordului nuclear şi la asigurarea securităţii în Golf şi începerea negocierilor pentru securitatea regională şi un acord nuclear post-2025. Toate acestea, dacă Statele Unite vor acorda derogări”, a arătat oficialul francez, citat de News.ro.

Liderii europeni au avut probleme să aplaneze confruntările dintre Teheran şi Washington, de când preşedintele Donald Trump s-a retras din acordul nuclear şi a reimpus sancţiuni împotriva Iranului.

Citește și
rachete Iran
Iranul dezvăluie o dronă cu reacție care poate ataca ţinte "dincolo de frontiere"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schimb de tiruri de rachetă la granița Israel-Liban. Apel la SUA și Franța
Schimb de tiruri de rachetă la granița Israel-Liban. Apel la SUA și Franța

Israelul anunță că a ripostat, duminică, după ce gruparea Hezbollah, care este susţinută de Iran, a lansat o rachetă de pe teritoriul Libanului distrugând un vehicul militar în nordul Israelului.

Iranul dezvăluie o dronă cu reacție care poate ataca ţinte
Iranul dezvăluie o dronă cu reacție care poate ataca ţinte "dincolo de frontiere"

Iranul a dezvăluit duminică o dronă cu reacţie, despre care spune că poate ataca ţinte dincolo de frontierele ţării.

Trump ar fi dezvăluit din greșeală o imagine strict secretă, pe Twitter
Trump ar fi dezvăluit din greșeală o imagine strict secretă, pe Twitter

Preşedintele american Donald Trump a declarat că SUA nu sunt implicate în eşecul lansării unei rachete iraniene, care a explodat pe o rampă a unui centru spaţial din nordul țării.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă