O „nouă ordine mondială" este necesară, transmite Kremlinul. Dar nu cu SUA la vârf

Dmitri Peskov
Imago

Este nevoie de o "nouă ordine mondială", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care şi-a exprimat luni acordul cu preşedintele american Joe Biden.

Reprezentantul preşedinţiei ruse a adăugat însă că Statele Unite nu pot construi, noua ordine mondială, transmite Reuters, agenție citată de Agerpres.

Într-o convorbire cu presa, Peskov a arătat că Biden se referea la o lume „americano-centrică", însă aceasta nu va exista în viitor.

Schimbul de remarci ilustrează foarte bine, potrivit Reuters, concurenţa între Rusia şi Statele Unite, în contextul războaielor din Ucraina şi Gaza. Moscova încearcă să atragă de partea sa ţările în curs de dezvoltare, pentru o versiune proprie a viitorului, fără „hegemonia" americană.

Biden a afirmat într-un discurs rostit vineri că ordinea care a funcţionat bine timp de 50 de ani după cel de-al doilea război mondial „cumva s-a epuizat", iar americanii au ocazia să facă multe, „dacă suntem suficient de îndrăzneţi şi avem suficientă încredere în noi, pentru a uni lumea aşa cum n-a mai fost niciodată".

Citește și
Lavrov în Ankara
Condiția Rusiei pentru pacea în Ucraina. Lavrov: O nouă ordine mondială, fără dominația americană
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Peskov a menţionat că, spre deosebire de multe alte cazuri, în privinţa necesităţii unei noi ordini este de acord cu Biden, însă fără „concentrarea tuturor mecanismelor de conducere a lumii în mâinile unui singur stat". El a arătat că Rusia nu consideră Statele Unite capabile de o astfel de construcţie. „În privinţa aceasta nu suntem de acord, deoarece Statele Unite (...) indiferent despre ce ordine mondială vorbesc, se referă la o ordine mondială americano-centrică, adică o lume care se învârte în jurul Statelor Unite. Nu va mai fi aşa", a spus purtătorul de cuvânt.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce speră să obțină Putin după marea vizită de la Beijing. Liderul Rusiei ar putea apela la prietenia cu Xi
Ce speră să obțină Putin după marea vizită de la Beijing. Liderul Rusiei ar putea apela la prietenia cu Xi

La Beijing, Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping, în cadrul unei vizite așteptate să sublinieze viziunea comună a celor doi lideri pentru o nouă ordine mondială care să nu mai fie dominată de Statele Unite și aliații săi.

Condiția Rusiei pentru pacea în Ucraina. Lavrov: O nouă ordine mondială, fără dominația americană
Condiția Rusiei pentru pacea în Ucraina. Lavrov: O nouă ordine mondială, fără dominația americană

Serghei Lavrov a declarat la Ankara, unde se află într-o vizită oficială, că negocierile de pace cu Ucraina sunt posibile doar dacă acestea vizează stabilirea unei "noi ordini mondiale", fără dominaţie americană.

China și Rusia construiesc o ordine mondială „mai corectă”, pentru a anihila influenţa SUA
China și Rusia construiesc o ordine mondială „mai corectă”, pentru a anihila influenţa SUA

China lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste", a afirmat cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, cu câteva zile înainte de o întrevedere prevăzută între preşedinţii celor două ţări.

Putin susţine că, în prezent, se formează o nouă ordine mondială, „una mai justă, orientată social”
Putin susţine că, în prezent, se formează o nouă ordine mondială, „una mai justă, orientată social”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, relatează agenţia de presă EFE.

Serghei Lavrov spune că există progrese în negocierile Rusia-Ucraina. „Noi vrem o ordine mondială echilibrată”
Serghei Lavrov spune că există progrese în negocierile Rusia-Ucraina. „Noi vrem o ordine mondială echilibrată”

Din India, șeful diplomației ruse a vorbit despre "unele progrese" în negocierile de pace în Ucraina. Pregătim răspunsul nostru, spune Serghei Lavrov, care a atras atenția că "nu au fost încă stabilite planuri aprobate".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă