O navă care transporta 4.000 de mașini VW, Porsche, Audi şi Lamborghini a luat foc în Oceanul Atlantic. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un cargobot care transporta circa 4.000 de autoturisme germane produse de grupul Volkswagen a luat foc în Oceanul Atlantic, la sud de Insulele Azore, potrivit Forţelor Navale ale Portugaliei, informează vineri dpa.

Echipajul format din 22 de membri a abandonat cargobotul Felicity Ace de aproape 200 metri lungime şi este în prezent în siguranţă, a anunţat un purtător de cuvânt pentru dpa.

Potrivit Reuters, circa 1.100 de autoturisme marca Porsche se aflau la bord, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Şi Audi a confirmat că avea vehicule la bord, dar nu a precizat câte anume. Într-un email intern de la Volkswagen USA se menţiona că vasul transporta 3.965 de maşini, mărcile VW, Porsche, Audi şi Lamborghini, a relatat cotidianul german Handelsblatt.

Starea navei este una stabilă şi în prezent nu există un pericolul ca să ia foc combustibilul sau să se scurgă din cargobot în mare, a adăugat acesta, potrivit Agerpres

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Focul pe nava sub drapel panamez, care potrivit mass-media se îndrepta din Emden, Germania, spre Davisville, în statul american Rhode Island, a izbucnit încă de miercuri pe una dintre punţile pentru maşini.

Imagini video postate pe internet arată un fum alb ieşind din uriaşa navă.

Nava de patrulare Setubal din cadrul Forţelor Navale portugheze s-a deplasat spre cargobot, care se află în derivă la circa 170 de kilometri sud-vest de insula Faial din Arhipelagul Azore.

Experţi din cadrul unei companii de salvare olandeze sunt aşteptaţi vineri pentru a examina posibilitatea de a tracta nava spre port, a informat agenţia de presă portugheză Lusa.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.