O educatoare a fost executată după ce a otrăvit 25 de copii. Ar fi vrut să se răzbune pe o colegă

gradinita
Getty

O educatoare din China a fost executată după ce a omorât un copil și a intoxicat alți 24, otrăvindu-le mâncarea.  

Wang Yun a fost condamnată la moarte în septembrie 2020, în urma incidentului petrecut în martie 2019 la Mengmeng Pre-school Education din Jiaozuo, scrie Sky News.

Ea a pus nitrit de sodiu în terciul elevilor unei alte profesoare, în semn de „răzbunare”, după ce s-au certat din cauza unor „probleme de management”, se arată în declarațiile instanței de judecată de la acea vreme.

Cei mai mulți dintre copii s-au recuperat destul de repede. Însă, cu toate acestea, unul dintre ei a murit zece luni mai târziu din cauza insuficienței multiple a organelor.

Wang a fost inițial condamnată la nouă luni de închisoare pentru vătămare intenționată, dar sentința a fost schimbată ulterior de către Tribunalul Intermediar al orașului Jiaozuo din provincia Henan.

Citește și
politie berlin germania
Poliţia germană investighează posibila otrăvire a două persoane exilate din Rusia. Incidentul ar fi avut loc la Berlin
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ea a făcut apel fără succes împotriva sentinței de condamnare la moarte, a relatat, vineri, presa de stat.

Tânăra de 39 de ani a fost dusă la un teren de execuție și executată joi, potrivit unui comunicat al instanței.

Ea își otrăvise anterior soțul cu aceeași substanță cumpărată online în urmă cu doi ani. Acesta a supraviețuit, dar a fost rănit ușor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Regele Zulu, din Africa de Sud, internat în țara vecină după ce ar fi fost otrăvit. Sfetnicul său a murit subit FOTO & VIDEO
Regele Zulu, din Africa de Sud, internat în țara vecină după ce ar fi fost otrăvit. Sfetnicul său a murit subit FOTO & VIDEO

Regele Zulu, cea mai puternică căpetenie din Africa de Sud, dar a cărui încoronare de anul trecut a declanşat un război între clanuri în cadrul familiei regale, a fost spitalizat în ţara vecină Eswatini, palatul invocând o posibilă otrăvire, scrie AFP.

 

Poliţia germană investighează posibila otrăvire a două persoane exilate din Rusia. Incidentul ar fi avut loc la Berlin
Poliţia germană investighează posibila otrăvire a două persoane exilate din Rusia. Incidentul ar fi avut loc la Berlin

Poliția din Germania a declarat, duminică, că investighează posibila otrăvire a două persoane exilate din Rusia.

Doi soldați ruși au murit, iar alți 28 sunt la terapie intensivă după ce au mâncat plăcinte otrăvite de ucraineni
Doi soldați ruși au murit, iar alți 28 sunt la terapie intensivă după ce au mâncat plăcinte otrăvite de ucraineni

Autoritățile ucrainene susțin că doi soldați ruși au murit lângă Harkov după ce au mâncat plăcinte otrăvite pe care ucrainenii le-au oferit acestora drept „daruri”.

Reuters: Serviciile secrete ale SUA nu cred că Roman Abramovici ar fi fost otrăvit
Reuters: Serviciile secrete ale SUA nu cred că Roman Abramovici ar fi fost otrăvit

Roman Abramovici și negociatorii de pace ucraineni au avut, recent, simptome care puteau indica o tentativă de otrăvire, susțin surse citate de Wall Street Journal.  

Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă, în Coventry. Legiștii au găsit peste 130 de răni
Copil de șase ani torturat până la moarte de tatăl și mama vitregă, în Coventry. Legiștii au găsit peste 130 de răni

Un băiețel de șase ani a fost torturat până la moarte și ucis prin otrăvire de tatăl și mama lui vitregă. Înregistrări șocante în care spune „Nimeni nu mă iubește” au fost difuzate la procesul părinților.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă