O delegație a triburilor amerindiene din Canada, în audiență la Papa Francisc

×
Codul embed a fost copiat

Scene colorate, joi, în piața San Pietro de la Vatican, unde o delegație a triburilor amerindiene din Canada a venit în audiență la Papa Francisc.

Reprezentanții s-au costumat în haine tradiționale, cu pene în păr, și au dansat pe ritm de tobe.

Delegația l-a vizitat pe Suveranul Pontif pentru a-l convinge să ofere scuze pentru rolul pe care l-a avut Biserica Catolică în conducerea școlilor rezidențiale.

Întâlnirea a fost pregătită vreme de mai mulți ani, dar a câștigat teren anul trecut, după descoperirea a sute de morminte nemarcate în afara unei instituţii de învăţământ.

Peste 150.000 de copii indigeni din Canada au fost forțați să frecventeze școlile creștine finanțate de stat, din secolul al 19-lea până în anii 1970, într-un efort de a-i scoate de sub influența familiilor lor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Papa Francisc a devenit primul suveran pontif care apare într-un talk show televizat
Papa Francisc a devenit primul suveran pontif care apare într-un talk show televizat

Papa Francisc a devenit primul suveran pontif care apare într-un talk show televizat. A fost chiar o emisiune duminicală de divertisment realizată de postul „Rai 3”.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.