Numărul migranților ilegali din Austria s-a prăbușit după respingerea intrării României în Schengen. Explicația Vienei

migranti austria
Shutterstock

Austria a înregistrat anul trecut peste 100.000 de treceri ilegale de frontieră şi şi-a justificat astfel respingerea intrării Bulgariei şi României în Schengen, reproşând protecţia inadecvată a frontierei externe a UE.

Rezultatul a fost o dispută diplomatică între Sofia şi Bucureşti, pe de o parte, şi Viena, pe de altă parte. Dar între timp, cifrele au scăzut brusc: de la jumătatea lunii decembrie până în primele zile ale lunii ianuarie, au fost reţinuţi cu 70% mai puţini imigranţi ilegali, relatează cotidianul „Die Presse”, potrivit News.

Cancelarul Karl Nehammer are în faţă o călătorie delicată săptămâna viitoare: luni, cancelarul va vizita frontiera externă a Bulgariei cu Turcia - locul care a fost decisiv pentru veto-ul Austriei la aderarea acestei ţări la Schengen în decembrie anul trecut, scrie „Die Presse”.

Între timp, fluxul de refugiaţi pe ruta Balcanilor de Vest se diminuează. Guvernul de la Viena pune această evoluţie pe seama faptului că Serbia a reimpus vize pentru cetăţenii indieni şi tunisieni. Din această ţară, migranţii ajungeau în UE cu ajutorul călăuzelor, în schimbul câtorva mii de euro. Anul trecut, numai în Austria au fost depuse 30.000 de cereri de azil din India şi Tunisia. În statisticile privind azilul, aceste ţări se află pe locurile trei şi patru, după Afganistan şi Siria.

Summit extraordinar UE în februarie, pentru problema migrației

Citește și
Der Standard: Austriecii de la OMV ar renunța la gazele din Marea Neagră ca să nu irite Rusia
Der Standard: Austriecii de la OMV ar fi renunțat la gazele din Marea Neagră ca să nu irite Rusia. OMV neagă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dar scăderea bruscă a numărului de migranţi ilegali se datorează probabil şi faptului că mulţi dintre cei care stăteau deja în taberele de refugiaţi din Balcanii de Vest de luni sau chiar de ani de zile au plecat înainte de începerea sezonului rece, pentru a ajunge într-un loc "mai sigur", cu spaţii de cazare mai confortabile pe timpul iernii - în Austria, Germania, Suedia sau alte ţări ale UE, notează „Die Presse”.

În orice caz, autorităţile din Grecia încearcă, la rândul lor, să golească treptat taberele supraaglomerate şi să îi lase pe migranţi să se deplaseze spre nord. După ce au încetat restricţiile de călătorie cauzate de pandemie, anul trecut s-a ivit ocazia.

2023 oferă „ultima şansă” de a încheia un pact privind migraţia şi azilul înainte de următoarele alegeri europene din 2024, a avertizat Centrul Internaţional pentru Politici de Migraţie (ICMPD). Summitul extraordinar al UE din februarie ar putea aduce progrese - speră Bruxelles-ul - , dacă statele membre sunt interesate de o soluţie comună.

Nehammer cere de la UE bani pe care știe sigur că nu-i va primi niciodată

Othmar Karas, membru al Parlamentului European din partea Partidului Popular Austriac (ÖVP, partidul cancelarului Nehammer), nu crede însă în această perspectivă optimistă. "Lipseşte voinţa politică", s-a plâns el miercuri, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, este nevoie de o protecţie comună a frontierelor externe, de un sistem de azil al UE şi de un algoritm de redistribuţie a imigranţilor, bazat pe solidaritate. În ceea ce priveşte ultimul punct, nu există nici măcar unanimitate în cadrul ÖVP, notează „Die Presse”. Conducerea partidului este ferm împotriva unui sistem de cote la nivelul UE.

În schimb, Nehammer cere bani europeni de la Comisie pentru construirea de garduri la frontiera externă a UE, ştiind foarte bine că autoritatea de la Bruxelles nu a acordat până acum nicio finanţare pentru "bariere fizice", fiind o chestiune de principiu, arată cotidianul austriac.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Austria înregistrează mai puţine solicitări de azil spre finalul anului. Scădere cu peste 30% într-o lună
Austria înregistrează mai puţine solicitări de azil spre finalul anului. Scădere cu peste 30% într-o lună

Pe măsură ce 2022 se apropie de final, autorităţile austriece înregistrează o reducere semnificativă a numărului de solicitări de azil, care de la începutul anului şi până în noiembrie au depăşit 100.000 de cazuri.

Der Standard: Austriecii de la OMV ar fi renunțat la gazele din Marea Neagră ca să nu irite Rusia. OMV neagă
Der Standard: Austriecii de la OMV ar fi renunțat la gazele din Marea Neagră ca să nu irite Rusia. OMV neagă

Austriecii de la OMV ar fi renunțat la gazele din Marea Neagră pentru a nu irita Rusia, scrie publicație vieneză Der Standard, care amintește că Austria și România sunt strâns legate din punct de vedere economic.  

Sondaj: Majoritatea austriecilor sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen
Sondaj: Majoritatea austriecilor sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Potrivit unui sondaj realizat în Austria, majoritatea populației susţine veto-ul ţării lor în cazul aderării României și a Bulgariei la spațiul Schengen.

Condiția pentru intrarea României în Schengen: scăderea cererilor de azil în Austria
Condiția pentru intrarea României în Schengen: scăderea cererilor de azil în Austria

România va intra în Schengen dacă se va constata în următoarele luni o scădere a cererilor de azil în Austria, a sugerat ministrul de externe Alexander Schallenberg.

Mesajul trimis de BCR clienților români. Șefii din Austria fac presiuni la Viena pentru intrarea noastră în Schengen
Mesajul trimis de BCR clienților români. Șefii din Austria fac presiuni la Viena pentru intrarea noastră în Schengen

Președintele executiv al BCR, Sergiu Manea, a transmis vineri un mesaj către clienții bănci, prin aplicația digitală George, informându-i că lideri ai grupului se întâlnesc cu decidenți din Austria pentru a susține cauza României în continuare.

 

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă