Numărul cazurilor de variola maimuței aproape s-au triplat în Marea Britanie. Alți 36 de pacienți au fost depistați

Variola maimutei
Getty

Autorităţile sanitare din Marea Britanie au anunțat luni că au depistat alte 36 de cazuri de variola maimuţei în Anglia şi un prim caz în Scoţia, informează Reuters.

Agenţia pentru securitate sanitară din Marea Britanie (UKHSA) a spus că noile cazuri a urcat numărul total al infectărilor confirmate în Anglia începând din 7 mai la 56, dar a subliniat că, deşi focarul este îngrijorător, riscul rămâne mic pentru britanici.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a spus că guvernul său analizează cu atenţie circumstanţele referitoare la transmitere.

''Este în principiu o boală foarte rară, iar până acum consecinţele nu par să fie foarte grave, dar este important să o ţinem sub supraveghere'', le-a declarat Johnson reporterilor.

UKHSA a reiterat faptul că infecţia nu se transmite cu uşurinţă în rândul oamenilor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Alături de rapoarte ale unor cazuri suplimentare identificate în alte ţări la nivel global, continuăm să identificăm cazuri noi în Regatul Unit'', a precizat medicul-şef al UKHSA, Susan Hopkins, potrivit Agerpres.

''O proporţie notabilă dintre cazurile recente din Marea Britanie şi Europa au fost depistate la bărbaţi gay şi bisexuali, aşa că îi încurajăm în mod special pe aceşti bărbaţi să fie atenţi la simptome'', a mai spus ea.

Cele peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate din focarul recent depistat în Europa şi America de Nord nu au fost severe, a precizat astăzi şefa unităţii OMS pentru boli emergente şi zoonoze, precum şi director tehnic al departamentului pentru combaterea COVID-19, Maria van Kerkhove.

UKHSA a recomandat ca persoanele cu risc ridicat care au fost contacţi apropiaţi ale unor cazuri confirmate să se izoleze timp de 21 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.