Nicio persoană cu Covid nu a ajuns la spital în acest val, în orașul din Ucraina care a ales să se vaccineze în masă

ucraina covid
Shutterstock

În orașul Morșîn din vestul Ucrainei, nu există prea mult scepticism privind vaccinul împotriva Covid 19.

Aproximativ 74% dintre locuitorii adulți ai orașului sunt complet vaccinați, acesta fiind peste pragul despre care mulți oameni de știință spun că este necesar pentru a atinge imunizarea în masă, conform Kiev Post. 

Este o situația deosebită, față de restul țării, unde la nivel național puțin peste un sfert din populație este vaccinată, iar peste 50% dintre populație nu vrea să se vaccineze.

În aprilie, Morșîn, o stațiune din regiunea Lviv, aflată la aproximativ 622 de kilometri sud-vest de Kiev, a fost selectată pentru un experiment și mare parte dintre rezidenții adulți au fost vaccinați. La momentul respectiv, în restul țării erau vaccinați doar persoanele din grupurile cu prioritate.

Iar experimentul a fost un succes. Deși virusul nu a fost complet eliminat din Morșîn, orașul nu a înregistrat niciun deces sau vreo spitalizare din cauza Covid 19 în timpul ultimului val, care a început în această toamnă.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În acest timp, în restul țării situația este foarte gravă, pe 26 octombrie înregistrându-se un record de decese: 734 într-o singură zi.

Doar 22 dintre cei 3.439 de locuitori ai orașului au Covid, iar opt dintre ei sunt vaccinați.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Record de decese COVID în Ucraina și Bulgaria, în ultimele 24 de ore
Record de decese COVID în Ucraina și Bulgaria, în ultimele 24 de ore

Bulgaria a raportat marţi date zilnice record ale infectării cu SARS-CoV-2, în contextul în care al patrulea val al pandemiei de COVID-19 supune unor provocări imense sistemul de sănătate din ţara cu cea mai mică rată a vaccinării din UE.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.