Netanyahu respinge propunerea Hamas de armistiţiu și spune că „victoria totală” în Gaza este posibilă în câteva luni

Benjamin Netanyahu
Agerpres

Premierul israelian Netanyahu a respins, miercuri, termenii unei încetări a focului propusă de Hamas afirmând că „victoria totală” în Gaza este posibilă în câteva luni, relatează BBC şi The Guardian.

 

 

Premierul israelian a declarat, într-o conferinţă de presă, că Forţele de Apărare Israeliene (IDF) lucrează sistematic şi vor atinge toate obiectivele războiului: eliberarea tuturor ostaticilor şi eliminarea Hamas. El a subliniat că realizările IDF au fost „fără precedent”.

Nu ne întoarcem până nu câştigăm”, a anunţat el. „Aş dori să subliniez încă o dată - nu există altă soluţie decât victoria completă şi decisivă”, a adăugat premierul israelian.

Suntem pe drumul spre o victorie completă. Victoria este la îndemână”, a declarat el, estimând că războiul va fi câştigat în „câteva luni” şi nu în ani sau decenii.

Referindu-se pentru prima dată în mod public la condiţiile Hamas pentru un nou acord privind ostaticii, Netanyahu a declarat: „Cedarea la cererile iluzorii ale Hamas, pe care tocmai le-am auzit, nu numai că nu ar duce la eliberarea ostaticilor, dar nu ar face decât să invite la un măcel suplimentar; ar invita la un dezastru pentru Israel pe care niciun cetăţean israelian nu şi-l doreşte”.

Citește și
Benjamin Netanyahu
Netanyahu: Vreau să fiu clar cu privire la politica noastră: Israelul nu va fi de acord cu orice înţelegere şi la orice preţ
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ziua de după este ziua de după Hamas”, a adaugat el, spunând doar că Israelul trebuie să se asigure că Gaza este demilitarizată.

Premierul a confirmat, pe de altă parte că, după Khan Younis, „principalul bastion al Hamas”, armata israeliană se pregăteşte să lupte la Rafah. El spune că a ordonat IDF să opereze acolo, precum şi în cele două tabere de refugiaţi din centrul Fâşiei Gaza în conformitate cu dreptul internaţional şi cu prevederi care să le permită necombatanţilor să părăsească în siguranţă zona de război.

„Vom continua până la sfârşit”, a punctat el. Dacă Hamas va supravieţui în Gaza, „va fi doar o chestiune de timp până la următorul masacru”, iar axa terorii condusă de Iran se va consolida, a avertizat Netanyahu. El crede că distrugerea Hamas va trimite un mesaj către întregul Orient Mijlociu şi va permite Israelului să lărgească cercul păcii.

Netanyahu a mai spus că i-a transmis secretarului de stat american Antony Blinken, aflat miercuri în vizită, că Israelul este „la o distanţă foarte mică de victoria absolută” şi că înfrângerea Hamas va fi „victoria întregii lumi libere”.

Potrivit The Times of Israel, Benjamin Netanyahy i-a criticat pe „experţi”, comentatorii de televiziune şi pe cei din comunitatea internaţională care au prezis că ofensiva terestră va eşua, au avertizat în privinţa trimiterii de trupe în oraşul Gaza, au avertizat în privinţa urmăririi Hamas în spitale şi în apropierea acestora şi au spus că IDF nu ar trebui să îndrăznească să intre în tunelurile Hamas.

20.000 de luptători Hamas sunt morţi sau răniţi, adică mai mult de jumătate din forţa de luptă a Hamas, a estimat premierul israelian. El susţine că 18 din 24 de batalioane Hamas nu mai sunt funcţionale şi susţine că IDF distruge sistematic reţeaua subterană de tuneluri în care se ascunde Hamas.

În acelaşi timp, el a promis că întoarcerea ostaticilor rămâne o prioritate absolută, dând asigurări familiilor lor că nu încetează să se gândească sau să lucreze pentru eliberarea celor dragi ai lor. El susţine că „presiunea militară continuă este o condiţie esenţială pentru eliberarea ostaticilor”.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Israelul a distrus majoritatea batalioanelor Hamas, spune Netanyahu. ”17 din 24 de batalioane au fost eliminate”
Israelul a distrus majoritatea batalioanelor Hamas, spune Netanyahu. ”17 din 24 de batalioane au fost eliminate”

Israelul a distrus majoritatea batalioanelor Hamas - dar unele rămân în orașul Rafah din sudul Gazei, a spus Benjamin Netanyahu, conform Sky News.

 

Netanyahu: Vreau să fiu clar cu privire la politica noastră: Israelul nu va fi de acord cu orice înţelegere şi la orice preţ
Netanyahu: Vreau să fiu clar cu privire la politica noastră: Israelul nu va fi de acord cu orice înţelegere şi la orice preţ

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat, duminică, la începutul şedinţei guvernului de la Tel Aviv, că Israelul nu "va fi de acord cu Hamas cu orice înţelegere şi la orice preţ".

Mii de israelieni, inclusiv miniștri, cer colonii în Fâșia Gaza. „Trebuie să ne întoarcem acasă, să controlăm teritoriul”
Mii de israelieni, inclusiv miniștri, cer colonii în Fâșia Gaza. „Trebuie să ne întoarcem acasă, să controlăm teritoriul”

Câteva mii de israelieni favorabili restabilirii coloniilor în Fâşia Gaza, inclusiv miniştri, s-au adunat duminică seara la Ierusalim, îndemnându-l pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să ducă proiectul la bun sfârşit, informează AFP.  

Trei ostatice israeliene acuză Guvernul Netanyahu că nu este interesat de soarta persoanelor pe care Hamas le ține captive
Trei ostatice israeliene acuză Guvernul Netanyahu că nu este interesat de soarta persoanelor pe care Hamas le ține captive

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat o înregistrare pe Telegram în care apar trei femei ţinute ostatice în Fâşia Gaza care acuză Guvernul lui Benjamin Netanyahu că nu este interesat de soarta lor.

Qatarul se declară consternat de comentariile premierului Netanyahu la adresa rolului său de mediator în războiul din Gaza
Qatarul se declară consternat de comentariile premierului Netanyahu la adresa rolului său de mediator în războiul din Gaza

Qatarul s-a declarat "consternat" miercuri seară de declaraţiile prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, care, potrivit unui canal israelian, a apreciat drept "problematic" rolul emiratului ca mediator în actualul război din Fâşia Gaza, informează AFP

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă