Navele rusești patrulează în zona platformelor românești de exploatare a gazelor din Marea Neagră

Gaze Marea Neagra
Shutterstock

De câteva zile, două nave rusești patrulează zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, în apropiere de platformele de exploatare a gazelor naturale Uranul și Ana, scrie Timpul.md.

Potrivit unor surse militare, prezența navelor a stârnit îngrijorarea companiei care deține platformele. În schimb, MApN transmite că situația nu este una nouă, de la începutul războiului din Ucraina fiind semnalată prezența contantă a navelor rusești în zonă, astfel că nu este vorba despre un pericol iminent.

Vineri, 10 iunie, a fost semnalată prezența a două nave rusești în imediata apropiere a platformelor Vega din Marea Neagră. Potrivit unor surse, compania a anunțat imediat MApN, pentru a se verifica motivul prezenței rușilor în zonă. Chiar dacă navele sunt în zona economică exclusivă a României, navigația nu poate fi restricționată.

Platformele maritime sunt la aproximativ 120 de km de țărm. Navele rusești „Vasily Bykov” și „Pavel Derzhavin” s-au apropiat până la 6 mile marine nord de platforma Uranus, după care au început să patruleze în zonă, perturbând traficul maritim în zona portului Sulina.

Teoretic, mai multe nave și aeronave românești și NATO patrulează zilnic în Marea Neagră, fiind pregătite de intervenție. Practic, prezența unor nave rusești în respectiva zonă nu poate restricționată, astfel încât, la acest moment, nu este necesară nicio acțiune specială, în ciuda faptului că platformele „vizitate” sunt singurele în care se face exploatare de gaze offshore în România.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Reprezentanții MApN au precizat că prezența rușilor în zona economică exclusivă a României a fost semnalată de mai multe ori de la începerea războiului din Ucraina, chiar dacă navele rusești sunt interzise în porturile Românești. La acest moment, situația nu este de natură a genera îngrijorări suplimentare sau nevoia unei reacții ferme din partea României.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 112. ONU: Peste 4.400 de civili au fost uciși de la izbucnirea luptei, inclusiv 280 de copii

Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.