Motivul pentru care Trump îi numește "idioți" pe cei de la Rezerva Federală a SUA

donald trump
Profimedia

Președintele Donald Trump s-a dezlănțuit, miercuri, la adresa Rezervei Federale a SUA (Fed) şi şefului acesteia, Jerome Powell, calificându-i drept ''idioţi'' pentru că nu reduc la zero rata dobânzii de referinţă.

''Rezerva Federală ar trebui să aducă dobânzile la ZERO, sau chiar sub (zero), şi atunci noi am putea începe să ne refinanţăm datoria'', a menţionat Trump într-unul din mesajele sale pe Twitter.

''Statele Unite trebuie să plătească mereu dobânda cea mai mică. Fără inflaţie! Naivitatea lui Jay Powell şi a Rezervei federale nu ne permit să facem ceea ce fac alţii'', a adăugat liderul de la Casa Albă în acelaşi mesaj, în care s-a adresat responsabililor Fed cu termenul de ''idioţi'', scrie Agerpres.

 

 

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Nu este pentru prima dată când el critică Rezerva Federală, dar mesajele sale anterioare la adresa acestei instituţii, deşi foarte dure, nu au conţinut până acum astfel de invective.

Ultimul său mesaj vine şi în timp ce sondajele încep să arate că americanii sunt tot mai îngrijoraţi de starea economiei SUA, iar joi are loc o reuniune a Băncii Centrale Europene, care menţine de trei ani la 0% rata dobânzii de referinţă şi ar putea să o ducă într-o zonă negativă ca urmare a contextului economic dificil.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
18 ani de la 9/11. Trump amenință cu „o forţă militară niciodată folosită în istorie”
18 ani de la 9/11. Trump amenință cu „o forţă militară niciodată folosită în istorie”

Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri, la marcarea a 18 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001, să intensifice lupta împotriva talibanilor în Afganistan.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă