Motivul pentru care Rusia a aprobat folosirea simbolurilor naziste

Sesiune Duma de stat, Rusia
Getty

Camera inferioară a Parlamentului rus, Duma de Stat, a aprobat un amendament la o lege conform căruia este permisă utilizarea simbolurilor naziste în ştiinţă, artă şi literatură dacă acest lucru nu urmăreşte un scop propagandistic.

Potrivit unuia dintre autorii iniţiativei legislative, deputata Elena Iampolskaia, amendamentul este menit în special să evite neînţelegerile în contextul pregătirilor pentru cea de-a 75-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei fasciste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Oamenii vor să vadă imagini, afişe, fotografii vechi pentru a onora şi mai mult memoria bunicilor şi străbunicilor lor, care au murit pentru patria noastră", a declarat deputata, citată de agenţia Interfax.

Ea a adăugat că este foarte important ca aceste bune intenţii să nu devină "subiectul niciunei pedepse" din cauza legii ce interzicea în totalitate utilizarea de simboluri naziste şi care era în vigoare până acum. "Era un lucru foarte absurd, care cauza multă iritare în cadrul societăţii noastre şi pe care noi am decis să-l eliminăm", a spus ea, scrie Agerpres.

Potrivit amendamentului, etalarea de simboluri naziste nu va fi sancţionată dacă aceasta va contribui la formarea "unei atitudini negative" faţă de acest tip de ideologie şi "nu va avea scopuri propagandistice sau de proslăvire a nazismului".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Interdicţia de a folosi simbolistica nazistă "în toate formele sale" a fost adoptată în Federaţia Rusă în 1995, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trenul radioactiv care traversează Europa. În ce ţară ar putea duce tone de uraniu care emite radiaţii mortale
Trenul radioactiv care traversează Europa. În ce ţară ar putea duce tone de uraniu care emite radiaţii mortale

Activiștii Greenpeace au blocat un tren în Germania, care transporta deșeuri radioactive spre Rusia, au anunțat luni reprezentanții organizației de mediu.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.