Momentul în care un migrant român a rostit „Rugăciunea universală” la Vatican

×
Codul embed a fost copiat

Un imigrant român a rostit, duminică, „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru Papa și toți episcopii Bisericii Catolice, la slujba de Florii de la Vatican.

Credincioşii catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie a Duminicii Floriilor și Patimii Domnului în Piața Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului.

Prima intenție, ”Pentru papa și toți episcopii”, a fost rostită în limba română de un credincios din Comunitatea română de migranți romano-catolici din Roma.

Diaconul a anunțat prima intenție prin cuvintele ”Oremus pro Summo Pontifice et omnibus Episcopis”, după care lectorul a spus în română: ”Duhul Sfânt revărsat pe cruce să-i facă neînfricați în a-L vesti tuturor pe Isus, singurul Domn și Mântuitor al omului”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adunarea liturgică din Piața Sfântul Petru a răspuns în limba latină: ”Te rogamus, audi nos!”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Apelul Papei Francisc către adolescenți și copii:
Apelul Papei Francisc către adolescenți și copii: "Îţi pierzi libertatea"

Papa Francisc a lansat un apel la adresa tinerilor, prin care le cere să scape de dependența de telefoanele mobile, considerând că adolescenții și copiii își pierd, astfel, libertatea.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.