Moment istoric. Președintele Statelor Unite cere înființatea unui stat palestinian: ”Trebuie să existe o cale” VIDEO

joe biden
Imago

Statele Unite văd ca singură soluție de stingere a conflictului din Fâșia Gaza înființarea unui stat palestinian, dar susțin eradicarea grupării Hamas, a declarat președintele Joe Biden. SUA nu recunosc în prezent Palestina ca stat.

 

Statele Unite susțin crearea unui stat palestinian, despre care președintele Joe Biden a declarat că ”trebuie să existe o cale”, potrivit Insider.

Declarația celui mai puternic om al lumii vine în contextul în care SUA nu recunosc, la această dată, Palestina ca stat și a dus dintotdeauna un lobby puternic printre aliații săi împotriva entității statale palestiniene.

Joe Biden a numit atacurile Hamas asupra Israelului drept ”barbarism pur” în emisiunea ”60 Minutes” de pe CBS și a spus că această grupare trebuie eradicată, dar a cerut, în același timp, crearea unui stat palestinian.

Biden a preluat astfel soluția celor două state distincte- Israel și Palestina, dar a recunoscut că nu există nicio cale pentru asta în acest moment. Președintele SUA a condamnat din nou atacul surpriză al Jamas împotriva Israelului de pe 7 octombrie, soldat cu 1.400 de morți, după ultimele date actualizate.

Citește și
israel templu
Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

"Trebuie să comunicăm lumii: acest lucru este critic. Acesta nu este nici măcar un comportament uman. Este barbarie pură", a spus Biden.

Președintele american a mai spus că Hamas trebuie eradicat, după ce prezentatorul ”60 Minutes”, Scott Pelley, l-a întrebat dacă crede că grupul ar trebui „eliminat în totalitate”.

România recunoaște statul Palestina pe baza unei decizii luate de Nicolae Ceaușescu în 1972

Da, da”, a răspuns Biden. „Dar trebuie să existe și o autoritate palestiniană. Trebuie să existe o cale către un stat palestinian”.

Președintele a adus astfel în discuție „soluția celor două state” – o propunere care prevede existența a două state independente pentru Israel și, respectiv, Palestina.

Totuși, Biden a recunoscut că Israelul nu va fi deschis acum la o astfel de soluție, după atacurile de săptămâna trecută, adăugând însă că el crede că Israelul „înțelege că o parte semnificativă a poporului palestinian nu împărtășește opiniile Hamas și Hezbollah”.

Palestina este un stat cu recunoaștere internațională limitată, cu statul de observator nemembru al Organizației Națiunilor Unite din 2012. Palestina este recunoscută de 96 de țări, printre care și România, unul dintre puținele state UE care o recunosc, iar asta pe baza unei decizii luate de Nicolae Ceaușescu în 1972.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Turcia vrea să medieze conflictul israeliano-palestinian. Erdogan a spus ce condiție trebuie îndeplinită pentru a fi pace
Turcia vrea să medieze conflictul israeliano-palestinian. Erdogan a spus ce condiție trebuie îndeplinită pentru a fi pace

Turcia este pregătită să acţioneze ca mediator pentru a pune capăt conflictului dintre Israel şi Palestina, dacă cele două părţi fac o astfel de propunere, inclusiv schimburi de ostatici, a declarat, luni, preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”
Scurt istoric al poziției oficiale a României în „dosarul Israel - Palestina”

Din momentul în care România a devenit stat mebru al Uniunii Europene, a preluat și linia de politică externă a acestui grup politico-economic, respectiv „soluția celor două state” (Israel și Palestina, ca state individuale recunoscute separat).  

Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina
Papa Francisc: Războiul este doar o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace în Israel şi Palestina

Papa Francisc a afirmat, duminică, referitor la conflictele din Israel, că terorismul şi războiul nu vor rezolva nicio problemă, ci doar vor aduce mai multă suferinţă.

 

Promisiunea făcută de Klaus Iohannis președintelui Palestinei, Mahmoud Abbas, după vizita de la Cotroceni
Promisiunea făcută de Klaus Iohannis președintelui Palestinei, Mahmoud Abbas, după vizita de la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, marți, la Cotroceni, pe omologul său palestinian, Mahmoud Abbas.

Palestinienii cer includerea Cisiordaniei, Ierusalimului de Est în armistiţiul asupra Gazei
Palestinienii cer includerea Cisiordaniei, Ierusalimului de Est în armistiţiul asupra Gazei

Palestina a declarat marţi că armistiţiul dintre Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza, la care s-a ajuns vineri, trebuie să includă Cisiordania şi Ierusalimul de Est, informează agenţia Xinhua.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.