Moment emoționant pentru regina Camilla. Cum a reacționat atunci când a vorbit despre Kate, prima oară după diagnostic

camilla
Getty

Regina Camilla a vorbit pentru prima dată despre diagnosticul de cancer al prințesei Kate.

 

Camilla, în vârstă de 76 de ani, a avut parte de un moment emoționant în timp ce se afla în vizită în orașul Shrewsbury, iar cu această ocazie a vorbit pentru prima oară despre nora sa, prințesa Kate.

Regina s-a întâlnit cu două fetițe, surori, care au confecționat felicitări pentru prințesa Kate, decorate cu inimi și stele. Harriet și Lois Waterston, în vârstă de 10 și 6 ani, au întrebat-o pe regină dacă îi va da prințesei cadoul din partea lor.

Regina nu a ezitat să răspundă și le-a spus fetițelor că îi va da lui Kate cadourile.

„Știu că Catherine este încântată de toate urările frumoase și de tot sprijinul", a spus Camilla.

Citește și
Regina Camilla a Marii Britanii, imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie unicat
Regina Camilla a Marii Britanii, imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie unicat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Îmi pare rău că sunt un pic încrețite", a spus una dintre fetițe.

„Le voi lua cu grijă și ne vom asigura că ea știe că vin”, a spus regina, conform DailyStar.

Kate a anunțat vineri, pe 22 martie, într-un videoclip înregistrat la Castelul Windsor, că în prezent urmează un tratament de chimioterapie. Ea a fost internată în spital pe 16 ianuarie pentru o intervenție chirurgicală abdominală. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Regele Charles va fi prezent la slujba de Paște. Decizia prințului William, după ce soția sa, Kate, a anunțat că are cancer
Regele Charles va fi prezent la slujba de Paște. Decizia prințului William, după ce soția sa, Kate, a anunțat că are cancer

Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla vor participa la slujba din duminica Paştelui de la Capela St George de la Castelul Windsor, a confirmat Palatul Buckingham, informează BBC.

Regina Camilla a Marii Britanii, imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie unicat
Regina Camilla a Marii Britanii, imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie unicat

Regina Camilla a Marii Britanii a fost imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie şi a glumit că jucăria o face să arate cu 50 de ani mai tânără.

 

Regina Camilla a Marii Britanii s-a întâlnit cu prima doamnă a Ucrainei la Londra. Ce au discutat
Regina Camilla a Marii Britanii s-a întâlnit cu prima doamnă a Ucrainei la Londra. Ce au discutat

Regina Camilla a Regatului Unit s-a întâlnit joi cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la reşedinţa ei regală din Londra, Clarence House, informează DPA.

Ce „salariu” are regele Charles al III-lea. Ce avere are și cât de bogați sunt, de fapt, el și regina consoartă Camilla
Ce „salariu” are regele Charles al III-lea. Ce avere are și cât de bogați sunt, de fapt, el și regina consoartă Camilla

Regele Charles și regina Camilla se numără printre cei mai bogați oameni din Regatul Unit.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.