Misterul din jurul ultimei fotografii în care Kim Jong Un apare în viață și sănătos

Kim Jong Un
Agerpres

Kim Jong Un a apărut săptămâna trecută la televiziunea din Coreea de Nord și părea sănătos, însă există mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitate imaginilor, scrie nzherald.co.nz.

 

În ultimele zile au apărut noi zvonuri potrivit cărora liderul de la Phenian ar fi în comă. Dovadă ar fi inclusiv decizia de a a delega o parte din puterea pe care o deține surorii sale, potrivitunui fost diplomat din Coreea de Sud.

Chang Song-min, în trecut ajutor al fostului președinte sud-coreean Kim Dae-jung, susține că dictatorul Kim Jong-un ar fi în comă, relatează The Korea Herald.

Vineri, agenția de spionaj din Seul i-a informat pe parlamentari într-o ședință cu ușile închise despre un nou sistem de conducere pe care Kim Jong-un l-ar fi creat, prin care acesta și-ar împărtăși autoritatea cu câțiva dintre cei mai de încredere oameni ai săi.

Citește și
coreea de nord
Amenințarea din Coreea de Nord. Câte bombe nucleare deține regimul lui Kim Jong Un
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, Chang a spus că niciun lider din Coreea de Nord nu ar încredința niciuna dintre autoritățile sale unei alte persoane, decât dacă ar fi prea bolnav pentru a guverna sau a fost înlăturat printr-o lovitură de stat. El suține faptul că liderul Kim Jong-un este într-o stare medicală gravă și nu poate să-și exercite atribuțiile.

Aceste informații vin după ce Kim Jong un a apărut la televiziunea de stat din Coreea de Nord pe 19 august. Imaginile îl arată cum ar fi condus cel de-al 7-lea Comitet Central al Partidului Muncitoresc.  

Îmbrăcat într-un costum alb, el a intrat în sala de spectacole a uneia dintre clădirile regimului din centrul Phenianului, în aplauzele celor prezenți.

Cu toate acestea, există câteva îndoieli cu privire la veridicitatea imaginilor, publicate și de agenția de știri Agence France-Presse. AFP a recunoscut că nu are cum să știe adevărul din spatele materialelor.

Într-o informare transmisă presei din toată lumea, AFP transmis că imaginile au fost furnizate de către o "terță parte" prin intermediul Agenției Centrale de Știri din Coreea de Nord, ce aparține guvernului nord-coreean.

"AFP nu poate verifica în mod independent autenticitatea, locația, data și conținutul acestei imagini", a precizat agenția.

Este o notă pe care agențiile de știri din întreaga lume le plasează alături de imaginile din Coreea de Nord, atunci când publică imagini primite de la regimul de la Phenian. Asta înseamnă că este posibil ca fotografia să nu fi fost făcută joia trecută.

Într-adevăr, imaginea arată foarte mult ca una distribuită în decembrie, de Kim, care prezidează a cincea ședință plenară a celei de-a șaptea comisii centrale a Partidului Muncitorilor din Coreea, care a avut loc exact în același loc.

Cert este că dictatorul Kim Jong Un a fost văzut foarte rar în public în ultimul an și a lipsit de la o serie de evenimente importante, ceea ce a dus la numeroase speculații privind starea sa de sănătate.

Potrivit site-ului american NK News, în lunile aprilie, mai și iunie ale acestui an, Kim a avut doar șapte apariții publice. Numărul este extrem de redus, dacă ne raportăm la cele 46 de apariții din aceeași perioadă a anului trecut și cele 69 din 2013.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Imagini inedite. Cum arăta liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, în copilărie. FOTO
Imagini inedite. Cum arăta liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, în copilărie. FOTO

Au fost făcute publice fotografii cu liderul Coreei de Nord din copilărie, cu ocazia celebrării „Songunului”, o sărbătoare națională.

Amenințarea din Coreea de Nord. Câte bombe nucleare deține regimul lui Kim Jong Un
Amenințarea din Coreea de Nord. Câte bombe nucleare deține regimul lui Kim Jong Un

Potrivit unui raport militar american, Coreea de Nord ar deține până în acest moment 60 de bombe nucleare și aproape 5.000 de tone de arme chimice.

Situație tensionată în Coreea de Nord, după ce a fost anunțat primul caz
Situație tensionată în Coreea de Nord, după ce a fost anunțat primul caz "suspect" de COVID-19

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat o reuniune de urgenţă după anunţarea primului caz cu suspiciune de COVID-19, a transmis duminică agemţia oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA.

Kim Jong-un, condamnat în Coreea de Sud. Câți bani ar trebui să achite unor foști prizonieri
Kim Jong-un, condamnat în Coreea de Sud. Câți bani ar trebui să achite unor foști prizonieri

Un tribunal sud-coreean îl somează pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un să despăgubească doi foşti prizonieri de război, obligaţi la muncă forţată timp ce decenii în Coreea de Nord.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.